Despre roți

V-am mai spus cu siguranță că sunt mândru posesor de șase roți: patru plus doi. De-a lungul ultimilor ani, de când îmi dezvolt valențele de șofer și propitar, am descoperit că roțile mele primesc apelative diferite în funcție de situație. Cele patru se numesc de regulă Frigiderul, iar cele două Bubu (ruză), dar în situații limită uit cu desăvârșire cărui gen îi aparțin motoarele.

„Hai fetiță, știu că poți. Mai cu forță, mai cu curaj.” , „Bravo băiatu', așa te vreau.”, „Of fetiță, nu mă lăsa acum, încă un pic, mai străduie-te.”, Eh, nu mă lasă băiatul la greu, bun băiat Frigiderul ăsta.”, „Vai tu fată ce murdară ești, musai să-ți fac o baie.”, „Uite ce gigea e băiatul acum după baie.”

Sper că ați observat din scurtele încurajări de mai sus că mă fac vinovată de un misoginism exemplar, deși susțin egalitatea între sexe din fragedă copilărie. Ei bine, când vine vorba de greu mă bazez întotdeauna pe un motor de gen feminin. Simt nevoia să îl încurajez, să-l conving să dea tot ce poate. Ca la final, să complimentez un motor de gen masculin. Nu-mi explic încă secretele acestui comportament, dar am o vagă bănuială că este o preluare socială. Să vă explic. De-a lungul ultimelor câteva sute de ani femeile s-au depășit pe ele însele și au luptat continuu cu acea condiție mizeră de femeie. S-au emancipat, au învățat să-și depășească forțele fizice și limitările sociale, au luptat pentru drepturi și s-au lăsat exploatate din ce în ce mai puțin. Sunt încă sexul slab și categorie defavorizată, dar dovedesc în fiecare zi că pot să facă orice. Ba mai mult, au început să fie hulite că-și pierd feminitatea adoptând metehne bărbătești și permițându-și libertăți ale celuilalt sex. Singura bubă pe care femeile nu au reușit s-o vindece este propria conștiință.

Creștem ca 'fetițe cuminți și frumoase' și ne promitem că nu vom umple capul copiilor cu aceleași povești. Ei cresc ca 'băieți curajoși și independenți' și își promit să nu-și lase niciodată călcat în picioare acest statut. Ajungem femei în toată firea, ne îndrăgostim de ei și ne gândim doar cum să le purtăm de grijă. Apoi avem copii și constatăm că ne dorim 'fetițe cuminți și frumoase' și 'băieți curajoși și independenți' ca ei. Ne învățăm prea puțin fetele să se bizuie pe ele însele, să nu aibă teamă și să nu se sperie de necunoscut și nefăcute. Le umplem capul cu 'ai grijă', 'nu-i stă bine unei fete', 'n-o să te placă nimeni' și, involuntar, le insuflăm faptul că o femeie trebuie să muncească mai mult, să învețe mai mult, să se păzească mai mult și să nu cumva să-i treacă prin cap să-și dorească mai mult. Plângem cu ele insuccesele sentimentale și le căinăm că așa e viața, pentru fete e mai greu. Și uite-așa, fără să vrem, dăm naștere altor generații de frustrări, resentimente, temeri.

Știu că fetele trebuie să lupte și că în ciuda acestui fapt, băieții reușesc. Sunt mai buni la jocuri, la mecanică, au mai multă forță și mai mult curaj. De bețiile lor lumea se amuză, de ale femeilor se scârbește. Libertatea lor sentimentală vine din independență, a femeilor din imoralitate. 'Așa-s băieții' concurează în fiecare zi cu 'Așa-s fetele', dar au conotații complet diferite. Când roțile mele dau de greu, trebuie să lupte femeiește, cu îndârjire și fără drept de văicăreală. Când mă duc ca un vis acolo unde-mi doresc, cu siguranță genul masculin triumfă. Îmi tot propun să fie altfel, dar mă trădez singură de fiecare dată.