Portret dublu

Își pusese căciula roz deși în mașina lui era mereu cald. Aproape sufocant vara, dar acum, în prag de decembrie era numai bine. Nu lăsase acasă nici mănușile, tot roz, ca să se asorteze mai bine. Mașina o intimida de fiecare dată. Așa mare și albă și elegantă.. Mergeau încet și se lăsau admirați de toată lumea. Unii chiar claxonau când îi vedeau, iar cei mai mulți le făceau loc să treacă. Nu-și permitea plimbarea decât duminica, în rest era prea ocupată, iar traficul oricum era prea mare pentru o așa mașină.

Spre deosebire de alte plimbări, azi Iuri adusese cafea. Termosul răspândea un miros plăcut și Miru nu se putea abține să nu soarbă câte o gură la fiecare intersecție. Bea cu atenție, câte puțin, să-i lase lui mai multă. Iuri conducea atent și avea mai puțin timp liber. Scaunele tapițate erau ferite cu grijă. Miru se ștersese bine pe picioare când se urcase și avea mare grijă și cu termosul. Nu putea strica așa mașină frumoasă. De la înălțimea geamului, Miru vedea șirurile de mașini colorate înșirate ca mărgelele. Cerul îi părea mai albatru prin parbrizul colorat pentru soare. Clar lumea era mai mare privită de aici, de sus.

Se strânse în Iuri, iar el o luă de mână. Își zâmbiră și merseră fără cuvinte o vreme. Apoi el opri, deschise ușa și își luă mănușile groase de pâslă. Miru coborî grăbită în urma lui, trăgându-și mănușile roz.

„Nu dulceață, nu-i de tine. Murdărești bunătate de mănuși.”
 „Lasă tu, că se spală. Apoi iar te doare spatele.”

Miru apucă hotărâtă de un sac. Iuri îi sări în ajutor și amândoi încărcară în mașină sacii cu hârtie, apoi pe cei cu plastic. Mașina albă și mare se îndepărtă apoi cu un uruit molcom. Inscripția „Colectare deșeuri reciclabile” mai luci pentru câteva clipe în soarele de decembrie.