luni, 9 ianuarie 2012

Instantaneu pe suflet

Am auzit motoarele de departe și înarmată cu aparatul de fotografiat am ieșit în drum. Îi așteptam de câteva ore. Îmi tremurau mâinile și tare mi-era teamă că am să stric fotografia. Eram hotărâtă să nu mă dau din drum până când nu venea el, căci mai ales pe el vroiam să-l fotografiez. Gândurile ni s-au unit cumva prin aerul fierbinte al verii și l-am recunoscut imediat în norul de praf. Venea primul. Era plin de noroi până în vârful capului, dar simțeam că în cască zâmbește. Am lipit aparatul de față și când am apăsat butonul de declanșare imaginea a dispărut din ochii mei și aparatul s-a închis nepuncios acuzând lipsă de baterie. El a trecut pe lângă mine, zâmbind, ridicat în scărițe. Îi port imaginea lipită de suflet și de retină, dar mecanismele pe care le țineam în mână au refuzat s-o rețină.

Am urcat vreo oră, înaintând greoi prin zăpada abia depusă. Pașii erau primii care zdrobeau zăpada cu bocanci cu talpă nemiloasă. Am fotografiat pădurea de brazi, cărarea pe care tocmai o făceam, ne-am fotografiat pe noi. Apoi am ajuns sus, la locul stabilit de popas. De acolo, se vedeau munții până hăt departe, încărcați de zăpadă. Dar cel mai mult mi-au plăcut brazii în haine de sărbătoare, albul imaculat și albastrul incredibil al cerului. Mai ales un brad, măreț, mergea vesel până la cer. Am ridicat aparatul și am încadrat peisajul perfect. Am apăsat pentru imortalizare și mecanismele m-au refuzat, pâlpâind o baterie stinsă. L-am pus în husele lui complicate și m-am lăsat să cad pe spate în zăpada moale cu ochii la brad și la cer. Am stat așa până când îngerul brațelor mele s-a imprimat în zăpadă. Nu, nu am plecat cu peisajul perfect, dar am un colț al inimii decorat cu cel mai albastru cer.

M-am întrebat uneori cu ciudă de ce se întâmplă asemenea accidente nefericite în cele mai dulci momente. De ce neîntâmplatul așteaptă cu cruzime și te pocnește când nu ți-l dorești. Și dincolo de necaz, am constatat că iubesc momentele acelea mai mult decât pe altele imprimate frumos pe hârtie colorată. Cumva, pe astea mai ghinioniste le port în suflet și-mi sunt atât de dragi încât nu le uit nici un detaliu, nici o virgulă. Mai mult, sunt amintiri egoiste pe care nu le voi putea împărtăși nimănui. Amintiri doar ale mele, deci cu atât mai prețioase. În clipele în care tehnica vă lasă, bucurați-vă. Cu siguranță vi se întâmplă un moment special. Deschideți bine ochii și cercetați lumea, lipiți amintirea de suflet și puneți în gând un semn.

3 comentarii:

  1. Probabil ca un profesionist avizat ar spune pertinent, ca o posibila explicatie a faptului, ca ne lasa bateria exact cand ne e lumea mai draga, ar fi si lipsa noastra de previzibiltate (neverificare) a acestui fapt "minor" (, ca ne poate lasa bateria, din cauza ca s-ar putea sa nu fie suficient incarcata).
    (Of, da! De cate ori nu mi s-a intamplat si mie, la fel..., insa toate pana-ntr-o zi, in care m-am luminat, intelegand "straniul" fenomen: de a fi un pic mai precauta si sa verific (eventual sa-ncarc) mereu bateria, inainte de a o folosi..., insa de a avea si una incarcata de rezerva mereu la mine).
    Nimic nu e intamplator, spun Inteleptii lumii, doar noi sa fim mereu suficient de receptive in a ne intelege si insusi lectiile, care ne conduc catre noi insene mai mult si spre propria desavarsire.
    Insa daca totusi fenomenul se repeta cu incapatanare, e clar ca exact asta avem de facut mintenas: sa ne bucuram la maxim, caci se petrece un moment special, pe care-l lipim bine de suflet si caruia-i punem si-un semn in gand (eu-i punandu-i chiar o fundita rosie. :-) (nu radeti, va rog, da?!? :-) ), noi fiind de recunostinta ca l-am trait, ca ne-a fost dat momentul "naravas".
    Iar de mi-ati cere sa ma descriu in cateva cuvinte, v-as spune despre mine ca sunt plina de fundite rosii-n cap si-n suflet. :-) (glumesc, desigur, caci tare bine ne sta-n acest tonus. Mereu. :-) )
    (noile modele de aparate fotos ne avertizeaza din timp descarcarea bateriei. Poate ca unul dintre mesaje poate fi si acesta: e necesar un aparat nou... raspunsul sincer numai noi il stim intotdeauna si se afla adanc direct in sufletul si-n mintea noastra, desigur. Ceilalti, cel mult, ne pot da cel mult doar cateva idei, sugestii...).

    RăspundețiȘtergere
  2. De obicei aşa se întâmplă , sunt bine studiate situaţiile astea de Murphy chiar dacă nu toate le-a spus el ci i-au fost atribuite . Ce ar fi viaţa dacă toate ar merge aşa cum vrem noi ...
    Neprevăzutul face totul mai picant !!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Carmen Nicolas: Bateriile, cardurile, accesoriile sunt mereu o preocupare atunci cand plec cu aparatul de gat. Poate mai multa grija n-ar strica, dar unele cazuri tot scapa oricarei prevederi :) Aparat nou am, o sa vi-l prezint cat de curand!

    @SoriN: Sigur, condimentele fac diferenta si in viata :)

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine