luni, 19 martie 2012

Cultură de companie

Acum ceva vreme, omul a descoperit că masele sunt o forță ușor de modelat. S-au înființat agore, teatre, grupuri de interese, bresle, popoare, armate, companii. S-a inventat mass-media și totul a devenit un vis. Da, avea dreptate Orwell în '1948'. Orice grup are un lider, orice adunare de oameni are un 'frate mai mare' care îi urmărește mișcările.

Compania modernă este o societate aparte. Regulile ei sunt dictate de tratate întregi de comunicare corporativă. Există facultăți și programe de masterat care studiază așa ceva. Interesul general acceptat este bunul mers al lucrurilor, fericirea angajatului și prosperitatea tuturor. În ultima vreme, regulile de comunicare au deviat alarmant de la cum să îți expui punctul de vedere și cum să ai o relație sănătoasă cu șefii și colegii, la cum să construiești în interiorul companiei o Familie. Sunt de acord că stând 8-9 ore pe zi într-un colectiv ajungi să dezvolți prietenii adevărate, extinse și dincolo de zidurile clădirilor de birouri. Se întâmplă, căci oameni suntem și prin definiție ființe sociale. Dar asta nu pare suficient în ochii celor care au ca sarcină de serviciu dezvoltarea Familiei. Se organizează excursii și modalități de distracție impuse, petreceri de Crăciun și jocuri de cabană, activități interne dintre cele mai ciudate. Doar, doar s-o lipi careva de careva și gata Familia! Îmi veți înțelege nedumerirea când vă voi dezvălui că am văzut grupuri de oameni îmbrăcați în aceeași culoare la zi fixă, am auzit de zile dedicate animalelor de casă, transportate cu mic cu mare la birou, am smuls mochetă cot la cot cu vecinii de birou și am participat la petreceri tematice costumată în gândac. Compania e o scenă, iar noi doar bieți actori. Ca în orice familie, există reguli, știi precis ce ai voie și ce n-ai voie să faci, libertatea de exprimare nu merge atât de departe încât să poți spune tot ce-ți dorești. Și dacă părinții te mai iartă, șefii nu prea au obiceiul, iar cei care se ocupă cu familiarizarea nici atât.

6 comentarii:

  1. OFZ, eu cred a fiecare familie are scheletele ei din dulap :)
    Ce bine ca la mine nu e chiar asa. Adica suntem un fel de familie mai restransa, cu reguli flexibile, cu putintica barfa pe la colturi, cu senzatia fiecaruia ca el munceste mai mult decat altii :)
    ( Cu nepermis de multi copii abandonati si cu salarii mizerabile de mai ca-ti vine sa spui ca tu nu muncesti, ci faci voluntariat )

    Ai citit Firma lui John Grisham ?
    Ideea de " familie " si un alt inteles al ei :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranta toate au. Si e normal sa fie asa, nu suntem societatea perfecta a furnicutelor. Dar sa impui o familiaritate ipocrita prin niste metode greu de descris, mi se pare cel putin ciudat. De unde le vin ideile?!

      Ștergere
  2. De la altii. Idei preluate si neverificate daca se ' asorteaza " cu populatia pe care se aplica.
    Si da, se invata la scoala. Cum sa devii un lider de succes, cum sa manageriezi conflictele, cum sa dezvolti strategii de comunicare. Si din astea :)

    Oricum petrecerea tematica costumat in gandac bate de departe orice alta idee inovatoare :):)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca se invata lucrurile utile. Sa pui 100 de oameni sa se imbrace in roz.. zau daca pot sa cred ca asta se invata la vreo scoala :)

      Ștergere
  3. Formele moderne de "organizare", corporatiste, dez-umanizeaza. Ne plangeam ca perestroika ne-a transformat in robotei care doar executa fara sa clipeasca. Strict socio-profesional, oare nu asta am devenit oricum?...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba da, suntem ca furnicutele din film: panica generala cand este obstructionata calea cunoscuta si urmata de generatii. Ne plangem de uniforma impusa, dar o alegem de bunavoie..

      Ștergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine