Călătoria

Mi-e greu să cred. Ești așa subțire și alunecos.. Nu te uiți mai deloc la mine, îți pironești intenționat privirile în hăul care ne înconjoară. Știu, vrei să mă înspăimânți, să mă faci să mă întorc din drum. Ai râde privindu-mă cum mă îndepărtez cu lacrimile șiroind, mototolindu-mi rochia cu palme transpirate. Ai râde. Dar nu e azi cea mai bună zi a ta. Nu mă voi opri. Nu acum.

Fetița își strânse jucăria la piept și păși precaută pe buștean. Pădurea o aștepta dincolo, dar nu se grăbea. Își măsura fiecare pas, deși nu învățase încă ce e măsura. Prăpastia de sub buștean îi ațâța curiozitatea și pentru o clipă își dori să zboare până acolo jos. Dar dacă jucăria nu știa să zboare? Nu putea risca. O strânse grijulie la piept. Mai avea mult de mers și deja se lăsa seara.