Portret utopic

Să văd doar cerul, cu oiţe albe din nori pufoşi, cu soarele ascunzându-se ghiduş printre ei. Să văd doar dosul petalelor de margarete, cu gâturile întinse spre soare. Să miros iarba încă verde, încă înaltă, lipită de obrajii mei. Să simt pământul rece şi mângâierea fierbinte a soarelui. Să mă gâdile în palmă atingerea mâinii tale şi, prin bâzâitul miilor de insecte care-şi fac veacul ca şi noi, să aud doar gândul următoarei destinaţii. Să fie ziua drum şi apusul odihnă, să fie noaptea cu stele şi dimineaţa cu rouă. Să fim departe, dar atât de aproape.