Modele pentru români (X)

Din ce în ce mai multe societăți comerciale încearcă o nouă abordare a campaniilor de marketing prin campanii cu impact social. Fie că susțin o cauză ecologistă, una dedicată familiei, problemelor medicale, turismului românesc, conservării patrimoniului național, șamd., aceste companii devin cunoscute prin intermediul unui material care nu le aparține, dar la susținerea căruia pun umărul (poate cu plăcere). Cu siguranță ați auzit de Petrom și Țara lui Andrei, de Avon și campania împotriva cancerului la sân, de Raiffeisen și 273 de locuri de văzut în România și de multe altele care promovează naționalul, umaninatea, ecologia, educația, cultura.

Există voci care susțin că este de datoria acestor firme cu capital uriaș să dea ceva înapoi societății care îi întreține. Nu prea cred că este o datorie, ci un fel de caritate asumată prin prisma unor profituri mari. Până la urmă, își permit financiar aceste campanii și au și ceva câștiguri de pe urma lor. M-aș bucura însă ca publicul să nu ajungă la concluzia că este doar datoria celor bogați și puternici să se implice în proiecte altruiste. Adică să nu stea frumos la televizor în timp ce angajații Petrom plantează copaci. Să nu socotească suficient faptul că au cumparat o ojă de la Avon și aici se termină preocuparea lor pentru victimele cancerului. Să nu considere că dacă locuiesc în România nu mai este necesar să-și viziteze țara. Să nu arunce gunoiul la întâmplare, așteptând ca voluntarii asociațiilor non-profit sau vreo companie cu nume sonor să vină să le adune. Să nu dea foc pădurii pentru că așa se distrează românul la grătar și-apoi, ei nu câștigă așa bine ca alții să-și permită concedii la hotel cu all-inclusive.

Cumva observ că avem tendința de a ne considera perfect eligibili pentru primit și victimă atunci când ni se cere ceva. Plătim taxe și impozite locale, deci avem dreptul de a arunca mizerii oriunde pentru că un angajat al primăriei este plătit din bani publici să curețe. Dacă terenul de la marginea orașului aparține statului, atunci este dreptul nostru să ne desfășurăm grătarele și pungile cu mâncare în scop de sărbătoare și, evident, este datoria statului să curețe după noi. Este dreptul nostru să tăiem pădurea din spatele casei proprii, pentru că ne aparține, dar este datoria statului să ne reconstruiască locuința după ce a fost dărâmată de alunecări de teren. Este dreptul nostru de a contribui la o grămadă dezorganizată de gunoi întâlnită pe munte, pentru că și alții au aruncat înaintea noastră și noi de ce-am fi mai prejos.. Este dreptul nostru să ne spălăm covoarele în râu, consumând cantități uriașe de detergent, pentru că am plătit detergentul. Dar dacă ni se îmbolnăvesc copiii pentru că au băut din același râu, este vina statului că sunt râurile poluate. Suntem mereu cu ochii pe ceilați, pe ce dețin și le poate fi luat, stricat sau măcar discutat. Suntem atât de indiferenți, nepăsători și răutăcioși încât ne-ar trebui mult mai multe campanii și bătaie de cap ca să pricepem și să facem ceva.

Poate dacă am face un model din ce fac alții bun și un anti-model din ce fac rău, poate dacă am construi mai mult decât dărâmăm si dacă ne-am bucura de reușita altuia în loc să-i punem piedici, poate dacă am păstra ce ni s-a dat și am lăsa în urmă un munte liber, o pădure verde, o apă curată, poate am fi mai fericiți.