Despre emoții

Întâi mă gândesc cum o să fie și țes planuri și vise care nu se vor materializa niciodată. Îmi închipui că voi fi un erou pe calul alb potrivit, cu o platoșă care va străluci în soare și nu va lăsa nici o săgeată otrăvită să ajungă la inima mea. Apoi, trupe nefericite de furnici tropăie prin venele mele, urcând grăbite către urechi. Pornesc mereu din vârful degetelor și se opresc între sprâncene, arcuindu-le într-o poziție incomodă și dureroasă. Respir liber vreo 2 minute și gândurile revin în forță: oare cum a fost? Găsesc amintiri mici și urâte, priviri care n-au existau, vorbe care nu s-au auzit. Mă răscolesc furnici roșii, răutăcioase, care mușcă fără milă din carnea mea, din încredere, din dorință. Aștept. Aștept chinuit. Nu știu să aștept altfel.