Cumva cele 30 de grade de afară nu m-au făcut să asist entuziast la deschiderea pasajului Basarab. O să am tot timpul să-l vizitez mai târziu, după primul blocaj de trafic. Cică ieri s-au plimbat pe pod 30 000 de șoferi. A fost doar prima zi, dar sunt curios dacă se vor goli alte drumuri și se va aglomera ăsta. Sau nu. Va rămâne gol și majestuos. Deci nu m-am dus să văd podul. Am răscolit colecția de filme și am căutat cele mai zemoase și parfumate povești. Preferabil cu aromă de piersică.
Avem pentru toate gusturile: mai comice, mai triste, mai franțuzești, mai deosebite. Am să vă spun 4 povești de vară:
Just go with it (2010) înseamnă Jennifer Aniston și Adam Sandler în roluri care le vin bine. Nu vă așteptați la un film filosofic sau neprevăzut, dar are momentele lui bune, amuzante și simpatice. În rest, trebuie să vă placă actorii pentru că scenariul e tipic, american și înțepenit în clișee. Dar, cum a venit vara, câteva cadre bronzate, un duș la cascadă în Hawai și o dragoste cu final fericit vă pot da idei pentru propria vacanță.
The notebook (2004) este cu totul altă poveste. Una consumată, dar nesfârșită. O poveste din cele care nu pot fi oprite de oameni, de boli, de necunoscut, de timp. Dincolo de gustul trist al bătrâneții se ascunde de fapt o viață trăită, așa că fie că interpretați această poveste ca fiind tristă sau, dimpotrivă, fericită ea este o poveste reală. Scenariul este tare bun și reușește să împletească povestea astfel încât să își țină publicul atent până la final.
Priceless (2006) este o poveste franțuzească cu Audrey Tautou în rolul pricipal. Interesant, cu o abordare explicită a unor lucruri tabu, cu o romanță cu aromă de croissant și cu o actriță irezistibilă și pentru poveste și pentru public. Plăcută și amuzantă pe alocuri, propunerea pe care v-o fac are ceva special față de filmele americane, acea notă europeană, mai gustoasă și mai consistentă.
Conversations With Other Women (2005) este un film deosebit și nu doar pentru că se încăpățânează să împartă ecranul în două și să arate mereu două perspective. Este un film altfel pentru că subiectul este restrâns la un dialog între doar doi oameni pe parcursul unei seri. Din dialogul lor reiese însă o poveste, două vieți și se conturează o atmosferă deosebită. Este un film aparent simplu, dar complet, curat, cu oameni reali și povești normale. Un film firesc. Iar montajul este spectaculos, o să vedeți.
OFZ, din cele patru, am vazut doar The Notebook. M-a impresionat intr-un fel pe care, nici nu-l pot cuprinde in cuvinte.
RăspundețiȘtergereVazandu-l si revazandu-l de nici nu mai stiu cate ori, n-am putut sa nu-mi spun : ca da, cam asa e iubirea adevarata, cand esti langa celalalt si cand e praf... Ma refer la iubirea reala, nu la aia siropoasa, cantata de poeti :)
@lotusull: Si mie mi s-a parut extrem de reala povestea. O cunosc pe viu..
RăspundețiȘtergereminunata zi de vara! "Priceless" am vazut si eu, adorabila actrita! celalalte filme am sa le caut, descrierile tale suna promitator! :) la mine este vreme de ploaie si daca nu ai bani sa numeri.... e bine sa ai macar un film bun sau o carte buna :))
RăspundețiȘtergere@CARMEN: Sper sa-ti placa propunerile mele.Pe vreme de ploaie eu zic sa alegi ceva vesel, prea e urat afara pentru un film trist :)
RăspundețiȘtergerePrimele 2 le-am vazut si mi s-au parut foarte bune, pe celelalte cred ca le voi lua ca si recomandare. Multumesc !
RăspundețiȘtergere