Lotusull mi-a trimis un bilet de tren..
De două zile mă gândesc cum să-l folosesc, cum să-l valorific. Întâi m-am gândit să-l împărțim, studențește și cinstit, în două jumătăți de drum. De cât singur și bogat, mai bine sărac și fericit, nu? Dar apoi gândurile s-au învălmășit, mi s-a pus un nod în gât și am rămas așa prostit și trist cu biletul în mână. Încotro să mă duc?
De două zile caut o destinație. Una potrivită pentru amândoi, ca cea de unde tocmai am venit, cu sufletul în vânt și urmele în flăcări. Să ne arătăm munții cu degetul unul altuia, să încetinim din zbor la curbe și să ne pierdem privirile în albastrul cenușiu al lacurilor, în verdele incredibil al pădurilor, în griul cu pete al asfaltului. Să ne odihnim mâinile și capetele aproape. Dar unde găsesc eu trenul potrivit? Unde găsesc eu locomotiva care să nu șuiere, călătorii veseli și binevoitori, vagoanele înșirate ca mărgelele, colorate și cuminți pe șinele lor. Îmi trebuie un tren cu o infinitate de vagoane prin care să trecem ținând strâns jumătate de bilet. Câte un vagon pentru fiecare zi a călătoriei.
Nu-mi pasă unde merge trenul. Nici câte vagoane are. Nu mă tem nici de înghesuială, miros stătut de transpirație și om rău. Nu mă tem de fulger, de întuneric, de fum. De ar fi marfar, am sta pe grămezi de cărbuni și am privi cerul albastru ținând la piept biletul înjumătățit. De ar fi scurt, am alerga în sens invers să nu-l terminăm niciodată. De ar fi lung, am dănțui nebuni de-a latul să nu ne plictisim.
De două zile mă gândesc și caut o destinație. Țin strâns biletul întreg și .. m-am hotărât. Deschid geamul larg și ți-l trimit în vânt, același vânt de ieri, același prieten drag. Ți-l trimit întreg, să ai tu șansa toată și dacă vei vrea să-l rupi și să ne ținem fiecare de-o jumătate, spune-i lui, spune-i vântului. Iar eu voi sta în fiecare seară cu fereastra larg deschisă pentru el.
marți, 7 iunie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Etichete
atitudine
(312)
viata
(297)
fotografii
(296)
recomandare
(213)
timp
(133)
proza scurta
(131)
dragoste
(127)
jurnal
(106)
căutare
(103)
video
(101)
literatura
(98)
recenzie
(96)
dorinta
(89)
peisaje
(80)
amintiri
(78)
Despre locuri si orase
(77)
călătorii
(75)
roman
(69)
film
(64)
feminin
(62)
eseu
(60)
contrasens
(56)
Bucuresti
(54)
România
(53)
poezie
(51)
muzică
(46)
portret
(44)
poveste
(44)
instantaneu
(43)
primavara
(39)
sarbatoare
(39)
Tams
(37)
copilărie
(36)
animale
(31)
vacanță
(31)
educatie
(30)
incredere
(29)
toamnă
(29)
campanie
(24)
turism
(24)
targ
(23)
aniversare
(22)
arta
(19)
concert
(19)
propunere
(18)
relatii
(18)
Adena
(17)
muzeu
(16)
responsabilitate
(16)
animatie
(15)
expozitie
(15)
joc
(14)
colectie
(13)
voluntar
(11)
model
(10)
Cortázar
(8)
Simone de Beauvoir
(8)
Milan Kundera
(7)
ReUseMe
(7)
Mihail Bulgakov
(6)
Kawabata
(5)
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.
Arhivă blog
-
►
2015
(72)
- ► septembrie (6)
-
►
2014
(147)
- ► septembrie (11)
-
►
2013
(180)
- ► septembrie (15)
-
►
2012
(210)
- ► septembrie (17)
-
▼
2011
(217)
- ► septembrie (18)
-
▼
iunie
(19)
- Despre locuri și orașe
- Despre emoții
- Expoziție
- Despre neputință
- Despre întâlniri
- Povești de vară
- Mr Big în concert la București
- Wild world
- Despre teamă
- Moda străzii - by Tams
- Panoramă de iunie
- Juan Carlos Onetti - Istoria cavalerului și a Feci...
- Change the city with creativity
- Transalpina, dragostea mea
- Biletul de tren
- Around the world!
- Visul (III)
- Portret
- Tangled (2010)
-
►
2010
(192)
- ► septembrie (17)
OFZ, hai sa-ti zic ceva, vrei ?
RăspundețiȘtergereEu daca citesc ceva si mi se incresteste pielea pe mine si mi se pune un nod in gat, e semn sigur ca ce am citit, m-a atins pana in fibra cea mai adanca a emotiei mele.
Ei, asta am simtit si cand am citit ce ai scris tu.
:)
@Lotusull: Multumesc, tu ai trimis biletul, ce sa-ti fac :) L-am perpelit eu doua zile, dar daca asa a vrut intamplarea, asta a iesit..
RăspundețiȘtergere