vineri, 6 ianuarie 2012

Rezoluții pentru noul an

Am scris zilele trecute pentru zeceintop.ro un articol despre rezoluțiile noului an. Și cum scriam eu așa, am realizat că nici una dintre cele mai frecvente zece nu mi se potrivește: nu-mi doresc nici să câștig mai mult, nici să cheltui mai puțin, nu vreau să slăbesc, sport fac cât reușesc, slujba nu mă îndeamnă la alta, nu fumez și nici nu mă bate nimeni la cap să mă căsătoresc. Așadar, ce mai rămâne să-mi propun pentru 2012?!


Primul lucru care mi-a venit în cap a fost că e timpul să promit că voi avea mai multă grijă de motoarele din custodie. Asta include atenție distribuită la lichidele de sub capotă, la ulei și filtre, la parcare, la curățenie, etc. Și dacă s-ar putea să nu mai parchez în primul loc de parcare liber și să am răbdare până ajung la magazinul dorit ar fi perfect!

Apoi m-am gândit că ar fi bine să limitez numărul de accidente minore care nu se lasă decât cu urmări nervoase. Deci, promit să nu mai trag de perdele, să nu mai las pahare pe jos ca ulterior să le proiectez în zări, să nu mai răstorn farfurii cu prăjituri, să nu mă mai împiedic de fire și altele. Cred că tot în categoria asta ar trebui să intre și promisiunea solemnă că n-o să mai calc pisica pe coadă ( la propriu ).

Celor mulți care mă suportă ar trebui să le promit că-mi voi transforma energia din insistență în eficiență. Poate și că voi avea mai multe răspunsuri și mai puține întrebări.

Cu siguranță mie ar trebui să-mi promit că-mi voi face timp de scris. De toate, pentru blog, pentru reviste, poate cândva pentru acea carte căreia îi tot dau târcoale. Și-ar mai fi nevoie de niște timp și pentru filme și fotografii, pentru povești și materiale de tot felul.

Zic să mă opresc ca cine știe ce alte belele îmi mai fac. Dar sper să vă dau de gândit într-ale rezoluțiilor și să vă faceți gânduri cât mai frumoase pentru 2012.

8 comentarii:

  1. OFZ, fain suna chestia cu acel " tarcoale cartii " :)
    In rest, cred ca e suficient sa fi tu. Tu cea care evoluezi in ritmul tau, cea care le inveti in felul tau, cea care te bucuri asa cum tu stii, cea care isi traieste experientele de viata in stilul personal. Si asa mai departe :)
    Eu mi-am promis mie ca voi lasa sa curga totul asa ca o apa. Fara nimic fortat, fara nimic incrancenat, fara nimic nenatural. Doar sa curga pur si simplu :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @lotusull: Stii, anul asta chiar nu am nici un plan, nici un punct negru pe suflet sau pe creier. Ajustez si eu pe ici pe colo :)

    Apropos de apa.. uite cum poate sa fie simtita apa aici . Te avertizez ca am ras cu lacrimi :)

    RăspundețiȘtergere
  3. OFZ, daca as primi tot timpul avertismente din astea ce-mi provoaca rasul, ar fi minunat :)
    Adevarul este ca atitudinea asta relaxanta e grozava. Asa fac si eu, mai o ajustare cum spui tu, mai o alegere, aleluia, restul o sa vad la timpul cand se va intampla ceva :)
    Si apropo de ras, uite eu ieri am gasit la ODLM asta :
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=tbP0uLq1YcI

    Si am ras :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @lotusull: Ce bine ne distram noi pe vremea asta mohorata de inceput de an. Ploua aici la mine..

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu mi-am facut rezolutii pentru noul an, ca sa nu fiu dezamagita in cazul in care nu se vor realiza. Mi-am propus deocamdata sa fac niste schimbari pe blogul meu, si pe urma mai vedem ce se intampla. :)

    Un weekend minunat iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Victoria West: Sunt bune schimbarile pe blog, mai improspateaza atmosfera :) Sa-ti iasa bine! Weekend fain si tie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acolo unde ne sunt inima si mintea, exact acolo ne sunt si rezolutiile, scump OFZ. :-)
    Fie sa ne-mplinim tot ce ne propunem, actionand mai eficient, chiar daca uneori mai insistent (insistenta nefiind decat tot o forma de perseverenta, in fond, si ea; deci mereu binevenita. :-) )

    Oh! Eu imi doresc sa devin o mama fericita. :-)
    Iar in rest, ca de obicei, totul la superlativ, chiar daca uneori mai calc si-n gropi(~strachini) cu atata gratie (tipic feminina, de fapt :-) ). :-))
    Important e sa nu ne-mpotmolim, ci sa mergem MEREU inainte! Cu fruntea sus chiar! (vorba neamtului: "Kopf hoch!" (ORICAT de rau ar fi!!!) )
    Rezolutii implinite tuturor, din tot sufletul meu.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Carmen Nicolas: La fel si tie, sa ai un an exact asa cum ti-l doresti!

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine