Mărturisire

sursa foto

Când ai chef să te joci cu mine, mă scutur de praf și-mi înviorez culorile ca să-ți fac plăcere. Mă pregătesc cu atenție și mă feresc să scârțâi la vreo mișcare. Îți zâmbesc cu toate fețele și oricum m-ai întoarce, zâmbetul meu te însoțește. Uneori te încrunți, alteori mă răsucești absent, cu gândurile departe. Mi-e teamă de gândurile tale, de cutele adânci care îți apar pe frunte. Nu le înțeleg mereu și oricât m-aș strădui să te țin lângă mine, alunec, mă pierzi. Tu ai doar o față cu multe nuanțe, eu am multe și colorate. Dar toate fețele mele abia reușesc să-ți prindă privirea o clipă. Îți iubesc mâinile, îți iubesc privirea, aș vrea să nu mă mai lași niciodată singur.

Râzi de mine și uneori mă arunci disprețuitor. Mă lovesc să știi, deși nu mă plâng mai deloc și nu-mi stric culorile. Nu-mi place jocul ăsta. Mi-e teamă că într-o zi am să mă sparg și n-am să mai fiu decât o jucărie stricată. O jucărie refuzată. Sunt convins că dragostea mea va rămâne pentru totdeauna între cei șase pereți de plastic. Lumea mă vede colțuros și se uită urât la geometria mea complexă. Cine ar putea iubi așa ceva? Un cub imperfect colorat, cu fețe amestecate, așteptând plin de drag împlinirea? Dar dacă tu, copil cu ochii negri, ai să mă descoperi și-ai să mă îndrăgești, sunt sigur că voi ajunge acolo. Și vom fi fericiți.