Epopeea memoriei

Uneori lucrurile se încăpățânează să te chinuiască, să te tortureze la foc mic și nervi măreți. Împinsă de necesități firești, m-am hotărât să aduc la zi tehnologia din viața mea. N-o fac prea des și musai trebuie să fiu constrânsă din toate părțile ca să fac așa ceva. (Aici mă bucur nespus că nu știți ce meserie am..) Și uite-așa am ajuns să-mi doresc ultima versiune de Ubuntu. Versiune frumoasă și colorată, plină de șmecherii și noutăți suculente. Dar pentru toate aceste prăjiturele aveam nevoie de ceva memorie în plus. Nu, nu ca să rețin unde este fiecare, ci pentru ca râșnița mea, zisă Lulu, să poată funcționa normal.

Zis și făcut, m-am pus pe cercetări. Am vizitat site-ul producătorului (părintele lui Lulu), am notat conștiincios recomandările lui, am ales ce e mai bun pentru Lulu și a doua zi eram la magazin. Nu m-am uitat la bani, merită drăguțul. Dar când șuruburile au fost îndepărtate, ambalajul cadoului rupt și becul fixat rece pe măruntaiele lui Lulu, un fior m-a trecut pe șira spinării: Lulu avea doar 200 pini! Cadoul meu specificat avea 204! Lulu a plâns, eu m-am străduit să închid rana repede și să redeschid cercetările. Da, mai erau și alții care se întrebau de ce producătorul spune 204 când animăluțele lor aveau doar 200. Cică e chestie de an. Mă rog, puteau să spună de la început. Am reînceput căutările pentru animăluțe cu 200 de pini. Am găsit unele chiar drăguțe, care se anunțau potrivite pentru Lulu. Le-am localizat la magazin și, fericită foarte că rezolvam problema, mi-am anunțat sosirea și dorința la magazin.

După câteva ore, cadoul memotehnic al lui Lulu dispăruse din oferta magazinului. Pentru a treia oară, m-am reorientat. În magazin am aflat că nici noua orientare nu era bună și am luat cu ciudă singurul produs pe care-l aveau. Nu m-am uitat în ochii lui Lulu când am desfăcut din nou și din nou șuruburile. Am încercat variantă după variantă, am transpirat, am lăsat jertfă ceva ojă și într-un final am reușit să înfig toate cele la locul lor. Nu era foarte greu, dar cum am învățat ce trebuie să fac dintr-un filmuleț, eram prea subtilă și plăcuța nu pricepea unde trebuie să se înfigă.

Și gata. Epopeea a durat câteva zile, dar cumva a meritat. Lulu e mai gânditoare cu noua ei memorie, eu am primit Ubuntu 12 colorat și frumos împachetat. Nu i-am spus însă că este ultima aducere la zi pe care o mai poate primi.. Așa cum merg legile comerțului, orice lucru se strică trebuie aruncat. Motiv pentru care orice piesă de schimb sau de actualizare e scumpă, proastă și rară la vedere. Iar noile tehnologii colorate cer din ce în ce mai multe resurse.