Julio Cortázar – Armele secrete

Proza scurtă a lui Cortázar ar putea fi numită expoziţie de fotografie de stradă, studiu antropologic, autopsie pe fiinţe încă vii. Imposibil de anticipat, complicat şi simplu în acelaşi timp, cursul prozei sale se concentrează şi explodează în doar câteva pagini. Finalul mă găseşte mereu aşa cum farurile unei maşini găsesc un amărât de şoarece de câmp, fixat în surpriză, orbit, mut.

Descrierile lui Cortázar intră în amănunt până la sânge, până la nerv. Analizele sale sunt dincolo de profund şi răscolesc cele mai ascunse trăsături şi metehne. Am senzaţia că a trăit zece vieţi şi tot mi se pare puţin pentru a experimenta toate istorisirile sale şi mi-e imposibil să cred că sunt doar rodul imaginaţiei. Dincolo de talentul de povestitor, Cortăzar mi se pare un privitor. Un contemplator. Un ascultător. Un observator. Un gânditor. Un magician.

Armele secrete este un volum de proză scurtă concepută în timpul anilor trăiţi în Franţa. Aroma pariziană se simte printre pagini. Sunt povestiri rafinate, inteligente, precise. Nu lipsesc nici ritmul jazz-ului, nici mirosul greu al tutunului.