Într-o modernă clădire de birouri din Berceni soarele pătrunde cu greu. Fosta fabrică de ţeavă, transformată în moderna clădire, nu a fost prevăzută pentru supravieţuirea plantelor dornice de fotosinteză şi montarea termopanelor nu a ajutat. Sunt o fericită pentru că am biroul la geam. Un geam de aproape 1 metru pătrat care îmi lasă o splendidă privelişte către un zid alb, macabru, întunecat. Nici o rază de soare nu răzbate, iar între cele două clădiri a fost strivit un copac, acum s-a uscat.
O să ziceţi că ce-mi trebuie soare, doar am venit aici 8 ore pe zi pentru munca asiduă. Da, dar munca asiduă presupune analiza atentă a unui monitor şi clămpănirea unei tastaturi, toate aceste minuni ale ştiinţei aplicate dintr-un scaun model birou albastru, din care mi se bălăngăne picioarele. Eh, mai nou am mai căpătat două geamuri, sub forma unei perechi de ochelari. Asta ar trebui să-mi ajungă din plin.
În aceste condiţii nu am reuşit să mă îndrăgostesc. Sunt o fericită din nou, aş fi putut ceda şi mă alegeam cu niscaiva vorbe să-mi ajungă. Am un secret însă, neîmpărtăşit nimănui : evadez. Evadez din pătratul de aer dedicat mie, fug pe orice rază de soare bănuită numai, cu viteza gândului (şi uneori a Internetului). Uneori scriu, uneori citesc. Literatură, chestii noi şi faine legate de munca pe care mi-ar fi plăcut s-o fac (dar n-o fac), uneori fug pe versuri de poezie, alteori la telefon să iubesc vorba dulce a celui de la capăt de fir.
Am visat în scaunul meu albastru vacanţe, drumuri şi îmbrăţişări, am visat plimbări lungi pe munte şi focuri de tabără şi multe. M-am dus atât de departe, încât atunci când m-au smuls din lumea mea cu întrebări profane m-am simţit ca somnambulul trezit din fericirea lui pe o margine de bloc : « de ce nu mă lăsaţi să visez ?! »
Locul de muncă e mediul perfect pentru iubire. Aici se nasc marile războaie, se iau hotărâri de divorţ, copii, căsătorii. Aici gândurile nesătule ţes poveşti de dragoste şi nopţi fierbinţi. Sub birou, aici, freamătă picioruşe entuziasmate de un mail care te invită la film. Creierul merge, inima zboară. În privirile bârfitoare ale celorlalţi te afişezi în fiecare dimineaţă cu toate evenimentele nopţii : musafiri, oboseală, sex, tristeţe, abandonuri.. Toate se văd a doua zi, sub un strat gros de fond de ten, ascunse în ochelarii de ‘protecţie’, în zâmbetul discret, în hainele şifonate. « Ţi-ai făcut ceva la păr ? Vai, ce geantă mare ai azi, unde te duci ? Te-ai machiat, nu-ţi stă în obicei, ai ceva nou pentru noi ? » în câteva minute s-au dezbătut sport, politică, Alina Plugaru. Se întorc toţi la clămpăneala cronică şi constructivă şi eu pot visa din nou. În căşti îmi aduc miros de vară Metallica sau Nightwish sau Celelalte Cuvinte.
Uneori mă întreb cum ar fi ca cel drag să-mi fie la capăt de hol. Să-l zăresc în drum spre un pahar cu apă, să-i zâmbesc din ochi şi să sper să nu mă ştie nimeni. Prind astfel de priviri în jurul meu şi îi invidiez pentru complicitatea cu care « nu se văd » înainte de terminarea programului. Pe de altă parte, câte cuvinte urâte le întristeaza ascunzişul cald. Cum ar fi, contează să fie. Dar singura cale să-l ştiu că mi-e drag, să ştiu că nu m-a uitat, să ştiu că mi-e prieten înainte şi după chestiile interzise şi proscrise, să ştiu că pot trimite o sărutare e la capăt de fibră optică. Sărutarea adevarăta are două puncte şi-o steluţă.
Închei azi programul de lucru la oră fixă şi plec în pas vioi şi săltat spre altă lume şi altă viaţă.
Postări
La vechiul sediu al locului meu de munca aveam si eu in fata zidul gri al unui bloc. Apoi ne-am mutat si aveam un coleg super haios cu care ma intelegeam foarte bine. Eu la locul de munca scria, insa sa stii ca nu e atat de fain cum pare. Cand trebuie sa scrii, nu conteaza ce: articole practice, la sentiment etc, ceilalti din jur pun o presiune pe tine, pe inspiratia ta. Uneori ma simteam incorsetata de ei, de privirile, de prezenta lor.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce priveste iubirea la locul de munca.. in primele luni am cautat-o, dar totusi nu cred ca e tocmai bine sa fie acolo cu tine. In schimb da, toate celelalte lucruri se discuta si se intampla la serviciu. Asta daca ai colegi ok si dispusi sa ti se apropie...
Lumea in care traiesti si cea in care muncesti sunt, de cele mai multe ori, straine intre ele. Totusi, prin prisma relatiilor sociale, se transforma si viata de familie, viata de acasa.
RăspundețiȘtergereIncerc sa cuprind in texte aspecte care nu sunt legate de viata mea, desi sunt scrise la persoana intai. Sa tolerez si sa inteleg si viata altora. Ma bucur sa aflu pareri noi oricand.
Cat despre constrangerile locului de munca, evadeaza teoretic :)
draga OFX, din ce am citit pana acum am ajuns la o concluzie, faci parte din persoanele care prefera la servici sa ramana in anonimat, ai tendinta de a da vina pe colegii de servici doar pentru faptul ca nu te simti implinita cu ceeace ce faci la job-ul tau.
RăspundețiȘtergereTe intreb de cate ori ai incercat sa convingi din colegi ca ultima carte pe ai citit-o e extraordinara? Niciodata probabil.
Te intreb cati dintre colegii tai stiu de acest blog? Oficial niciunul, doar cei care probabil te-au descoperit intamplator si nu ti-au spus-o.
Ne place sa blamam lipsa de socializare, sa dam vina pe colegi, pe job, pe cladiri, pe monitorul de la calculator, dar ne scundem in spatele unui blog.
In fine, te rog sa ma ierti daca am fost prea aspru.
In primul rand nu-s OFX, in al doilea rand nu-s draga. In rest, poti crede ce poftesti.
RăspundețiȘtergereN-am mai exersat de mult zugravirea de gandurilor, ideilor si/sau viselor; probabil ca din liceu, de cand inca mai foloseam stiloul meu, caruia ii toceam penita inca din clasa a II-a, si numai eu puteam sa scriu cu el atat de urat si totusi destul de interesant si intrigant (in doar 15 minute cat tinea pauza mare)incat profa de romana sa ma intrebe daca eu am compus... Ciudat am luat note mai mari la
RăspundețiȘtergereromana decat la mate la capacitate si bac desi ma atrag mai mult provocarile din programare, dar asta nu inseamna ca sunt talentat la comunicare.
Povestea mea (adevarata si ea) inca mai continua in vise cu ochii deschisi la munca si nu numai. Si i-am raspuns acolo pe munte inconjurati de aerul curat inmireasmat al floricelelor ca ma pricep la visat. Si probabil a ras in sinea ei deoarece ma intrebase cu totul altceva. Ma uit pe geam, de la biroul meu si o vad pe tipa de vizavi afisandu-se ca de obicei in aceeasi imbracaminte de vara. Acum nu
mai ingheata de frig, poate doar mai tremura in adierea vantului format printre vechile cladiri de caramida rosie transformate de lacomie... Focusez mai apoape in cladire pe biroul ei. E acolo se gandeste sau se uita la soarele pe care il adora si care parca o salveaza... Isi pune castile si fredoneaza muzica pe care o asculta fara sa-si dea seama. De multe ori ma uitam la ea fara sa stie, cateodata ma vedea dar imi retrageam privirea destul de rapid. De aproape fiecare data cand vroiam sa o vad ma uitam in jur si incheiam rotatia capului cand privirea mea se oprea asupra ei. Din 180 de grade pentru mine doar ultimele contau si merita. As fi vrut sa dansez cand m-a invitat la dans la o petrecere data de firma dar nu o mai facusem din clasa I si in plus imi era si foarte rau asa ca am urmarit-o un pic dupa care am iesit si m-am intors la hotel. Tigarile altora in combinatie cu lumanarile parfumate mi-au intors stomcaul pe dos... Chiar nu as fi vrut sa danseze atunci cu mine pentru ca urma un moment jenant. Un pic mai incolo eram pe o strada in alta capitala treceam impreuna cu ea si alti colegi pe langa o florarie. As fi vrut sa ii iau un buchet din gramada uriasa multicolora de afara dar am ezitat, am preferat sa fac doar o fotografie(una din multele facute la iesirile cu firma). continua...
Cu o seara inainte s-a ivit din nou o ocazie sa dansez cu ea dar eu incapatanat si prostanac nu m-am oferit. Eram printre straini, doar eu, ea si un coleg in momentul acela. Ne-a invitat dar niciunul din noi nu a facut-o, am stat la masa si am mancat prajituri ca porcii. Eu cel putin asa m-am simtit privind-o oarecum neputincios imbracata in ia aceea alba un pic transparenta adusa poate din dorinta sa arate lumii o mica parte din traditiile romanilor. Din nou pe munte, ea e pe langa mine in multimea de colegi
RăspundețiȘtergeresi nu stiu daca e coincidenta sau nu, daca are ceva de gand sau nu. Nu fugea de mine.(in schimb de la munca fugea mereu grabita la finalul programului ca si cum o astepta cineva/ceva.) Altadata, da, a fost coincidenta sa stea langa mine... Eu vad un pic altfel coincidentele... Daca s-ar fi ferit as fi observat, dar nu o facea cand avea ocazia. M-am hotarat dupa mult timp(mult mai mult decat tipul din clip) sa o invit in oras dar m-a refuzat dupa un ceva timp de gandire(Mie mi sau parut ca cele cateva ore de gandire erau lungi si ca a totusi ascunde ceva, poate ca ar fi incercat dar ceva la mine a
facut-o sa se razgandeasca). De atunci devenisem mai trist. In jurul meu opinia generala era ca sursa de tristete era compusa din alte cauze ce pareau evidente atunci si paream indreptatit sa fiu asa, dar eu eram trist pentru ca nu puteam fi cu ea. Cred ca nici ea nu si-a dat seama. Incepusem sa ma uit mai des direct in ochii ei. Ii mai zic din cand in cand sa se uite la filmul ala frantuzesc de pe dvd-ul cu filme dat de mine dar nu stiu daca m-a ascultat. Timpul trece... Ma uit cu atentie si vad de fapt ca nu mai e acolo la biroul ei... Au ramas doar doua fire. Pe unul l-am pastrat si pe unul inca m-am hotarat sa-l urmez. Printr-o intamplare nefericita pentru ea in clipa aceea, a fost nevoita sa plece. Definitiv. Poate ca de fapt raul a fost inspre bine si are mai mult timp sa se bucure de soarele care o scalda in caldura si ganduri bune. Am invitat-o iar sa iesim, sperand ca poate nu vroia initial din cauza colegilor de munca. Dar nu... A incercat sa ma evite frumos si apoi sa imi schimbe imaginea ei in ochii mei. Dragut dar nu poate, ochii ei sunt in mintea si inima mea. Parea ca am pierdut al doilea fir
dar inca ma agat de el...
E rece, am inghetat. Geamul e deschis. Literele de la tastatura lumineaza intr-un albastru discret si imi distrag si ele un pic atentia. S-a intunecat afara. Beau si ultimele picaturi de ceai negru cu aroma de mere si scortisoara. Continui sa visez pe ultimul album al Aliciei Keys.( http://www.youtube.com/watch?v=iYmmh9zkpQM
http://www.youtube.com/watch?v=qZULyhfQmCg...)