Contrasens

M-am considerat mereu un participant la trafic care circulă pe contrasens. Ca în bancul acela cu badea Gheorghe care, la volan fiind, aude la radio un anunţ: „Pe autostrada A1, un nebun circulă pe contrasens!”. Nemulţumit, protestează: „Nu unul, ci sute, sute!”. Dar contrar bancului, pentru că şi aici am ales contrasensul, eu ştiu că sunt nebunul.

Am circulat cu viteză maximă pe contrasens în toţi anii de şcoală. N-am acroşat pe nimeni violent doar prin natura norocului. M-au izbit însă obstacole şi semne de circulaţie prevăzute pentru cei care circulă normal. Uneori au lovit după ceafă, alteori au fost şuturi, dar de cele mai multe ori au ţintit direct în inimă. Eram un copil fără carnet.

Şcolile superioare m-au învăţat multe. Rotori, convergenţe, statistică. Am învăţat să-mi evaluez şansele, să-mi construiesc programe de calcul şi de înfrumuseţare de imagini. Am învăţat şi mecanică pentru a-mi repara scurgerile de ulei şi blocajul inimii. Tot nu mi-am luat carnet.

Uneori, oamenii mă văd şi realizează că nu merg pe unde trebuie. Mi s-a întâmplat de curând, la servici, când tot proiectul a mers înainte, iar eu am fost împins pe alt drum, lăturalnic şi necunoscut. Problema cu mersul pe contrasens este că nu poţi opri pe dreapta pentru o scurtă pauză, nu ai timp să-ţi tragi sufletul, iar dacă nu eşti atent la drum ceilalţi te declară vinovat. Aşa că iată-mă în faţa unui drum necunoscut, îngust şi nesigur. Mi-am luat carnet de câţiva ani, sunt în regulă.

Acum ceva vreme, mergând bucuros spre valea Prahovei, mi-am găsit tovarăş. Pe proaspăta centură a Ploieştiului, cu două benzi pe sens şi parapet despărţitor, perechea mea venea cu emoţie pe contrasens. A apărut din ceaţă, lipit de parapet, într-o Dacie 1310, roşie şi cu vechimea corespunzătoare. Avea farurile vag aprinse. Am reuşit s-o observ datorită maşinilor din faţă care au ocolit-o evident, lăsând-o descoperită în faţa ochilor mei. A dispărut ca un gând, dar acum ştiu că există. Şi, cu timpul, vom ajunge sute, sute.