Numere

Am ieșit pe ușă ca de obicei, la șapte și jumătate. Tot ca de obicei, am coborât pe scări (primele două minute de mișcare din cele 30 pe care ar trebui să le fac zilnic). La etajul doi, o fetiță de vreo trei ani aștepta cuminte în fața unei uși ținând cu greu împreună un buchet de lalele galbene. I-am zâmbit, dar era mult prea concentrată ca să mă observe.

Ninsese peste noapte. Prima zi de primăvară se prezenta albă până în vârf de mugure. Alei, mașini, copaci, oameni, toate mi s-au părut mai proaspete, mai curate. Doi vecini de parcare glumeau dezăpezindu-și mașinile, despre dorul lor de zăpadă. Am zâmbit și s-au oprit o clipă din trudă ca să-mi zâmbească înapoi. Al doilea zâmbet în doar 50 de metri.

Metroul a fost surprinzător de gol, iar mulți oameni purtau flori așa că mirosea nesperat de bine. Doamnele erau dichisite, domnii erau zâmbitori și parcă era mai subțire coada la ziare gratuite și covrigi. Ieșirea de la metrou era o florărie. Am primit o bomboană și o urare de la reprezentantul unei firme. La intrarea în clădirea de birouri în care lucrez, am primit o garoafă.

Ciudat cum doar câțiva centimetri de zăpadă și o tradiție ale cărei izvoare nu se mai știu de mult, reușesc să aducă atâtea zâmbete laolaltă. Excluzând tarabele cu kitchuri, vânzătorii insistenți și prețurile de sărbătoare, aș propune să fie 1 martie până la 1 aprilie.