Despre greșeli

Am greşit. Am greşit de atâtea ori încât am pierdut şirul numărătorii. Am greşit fără să ştiu şi cu voie. Efectele dureroase ale greşelilor mele mă urmăresc. Sunt fantome violente, mă lovesc de fiecare dată când au ocazia. Mă izbesc de pereţi şi mă strâng de gât cu o singură mână până mă scufund din nou în inconştienţă şi mă trezesc sperând că n-a fost atât de rău. Dar de fapt a fost, am greşit şi orice greşeală e ireparabilă până când aflăm cum se poate da timpul înapoi.

Cele mai dureroase (şi paradoxal mai dese) greşeli le fac faţă de cei pe care-i iubesc mai mult. Abia când văd în ochii lor tristeţe, abia când simt că mă iubesc mai puţin (sau deloc) , abia când sun şi nu răspunde nimeni, abia atunci înţeleg că am greşit. Îmi cer iertare cu lacrimi sincere, cu păreri de rău nelimitate, cu explicaţii corecte, dar e prea târziu. Nu se mai poate repara nimic. Telefonul va continua să sune în gol, dragostea nu va creşte înapoi, tristeţea va lăsa urme pe suflet. Nimic nu va mai fi la fel.

Uneori ştiu unde am greşit. Dar de cele mai multe ori situaţia e aşa complicată încât mă încurc în teorii şi nu mai găsesc răspunsurile. Unde-am greşit de nu mă mai iubeşti? Unde trebuia să fiu şi n-am ajuns la timp? Ce-am uitat? Ce-am spus prea mult, ce-am neglijat să spun? Ce faptă crudă de a mea a lăsat rănile astea adânci ? E greu de socotit.

Mi-aduc aminte cum era înainte. Mi-aduc aminte cum visam că o să fie. Am dărâmat, am ucis, am înşelat, am dezamăgit, am alungat. N-am înţeles şi n-am ştiut să fiu destul de bun. Am ignorat, am părăsit, am trădat. Am greşit. Cum se dă timpul înapoi?!