Fabrica

Am descoperit Fabrica la câțiva pași de piața Unirii, navigând pe străduțe de București autentic (case cu 1-2 etaje, împodobite de creatorul lor cu tot felul de înflorituri, curți interioare, magazine, ateliere, miros de mahala). Pe vremuri, aici se produceau ciorapi. Astăzi însă era locul de desfășurare al Jaff-ului (Just another fashion fair.. not), un fel de târg de țoale și bijuuri (zău că nu le pot numi altfel) semnate de cei mai tineri și nonconformiști artizani, câteva prăjiturele de casă, o terasă cu bere și mâncare, două filme scurte și un concert, revista Dor și multă voie bună. Mâine va fi altceva, pentru că Fabrica asta produce altă pereche de șosete în fiecare zi (concerte, filme, improvizație, stand-up comedy, târguri, expoziții).

M-a încântat multitudinea de idei bune, de design și gust cu care s-a renovat această cădire, anostă și muncitorească. Ceva verde apare de unde te aștepți mai puțin, au loc special de joacă pentru copii (cu leagăne și nisip), oriunde te-ai uita dai de o piesă de grafică surprinzătoare, amuzantă și colorată. Cerul se zărește liber printre niște fâșii de pânză fluturătoare care nu lasă soarele să te ardă. Asfaltul e întrerupt de găuri verzi în care crește câte o plantă. Cea mai modernă instalație de răcorit clienții funcționează fără a lovi pe nimeni în plin. Și toate astea într-o ruină de fabrică, pe care, culmea!, n-a fost nevoie s-o dărâme.

Nu știu cât de bine merge economia, reformele și justiția. Însă încep să observ că societatea începe să iasă din perioada de tranziție. Se face jurnalism altfel (vezi Dor, care și-a lansat săptămâna trecută al treilea număr. O revistă făcută de jurnaliști independenți, o bucurie de imagine, cuvânt, istețime, umor, idee), se face cultură altfel (vezi tinerii actori care fac improvizație, stand-up comedy, piese de teatru prin baruri), se fac haine, accesorii, fotografii, evenimente, se dansează aiurea, în sfârșit au apărut cafenele și terase în centrul vechi. Există oameni cărora le pasă de mediu, există târguri de produse naturale. În sfârșit lumea iese în oraș, pe străzi, în parcuri (unde uneori cântă fanfara). Nu se mai ascund, se bucură. Semn bun, zic eu.