Cum să reziști în București la 35 de grade

Îl găsiți pe strada Muzeul Zambaccian, la numărul 21A, într-o zonă de vile din Bucureștiul de altădată. Muzeul adăpostește colecția de artă a lui Krikor Zambaccian care a donat-o statului român în 1947. Este preponderent o colecție de artă românească, opere de pictură și sculptură aparținând celor mai valoroși artiști români.

În casa Zambaccian te simți acasă. Aproape că-ți vine să atingi neîncrezător Țăranca culcată în iarbă a lui Nicolae Grigorescu, Portretul de copil al lui Tonitza, incredibilele flori ale lui Ștefan Luchian. Îi regăsești aici pe Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Ion Andreescu, Gheorghe Petrașcu, Corneliu Baba, Camil Ressu și alții, fiecare ocupând o cameră sau doar un perete după caz. De pe un șemineu îți zâmbește un Cap de copil al lui Brâncuși, iar de pe un birou un Cap de țigancă al lui Frederic Storck. În ultima încăpere s-au adunat străinii: Matisse, Delacroix, Sisley, Cezanne, Picasso.

Parchetul scârțâie. Cei câțiva vizitatori încearcă să se piardă unii de alții și să se refugieze în câte un peisaj. Prin geamurile mari, acoperite un cu grilaj de fier forjat, răzbate forța vie a grădinii pline de flori. Ai senzația că artiștii s-au adunat la o șuetă ignorând timpul și spațiul.

Fotografiatul nu este permis. Ar fi o blasfemie. Însă mângâiatul cu privirea și aprovizionarea sufletului cu frumos este permis. Când ieși din muzeul Zambaccian este liniște. Nici țipenie de om sau de mașină pe străzile înguste încadrate de vile frumoase, cu flori și terase spațioase. Te trezești într-o oaza ireală de liniște, umbră, culoare și te întrebi inevitabil de ce nu poate fi mereu și peste tot așa.