Ghinda

Nu făceam nimic. Aşteptam cuminte să-şi cumpere ceilalţi de mâncare şi să ne aşezăm undeva pentru prânz. Stăteam pe o bordură înaltă de piatră, încălzită puternic de cele 35 de grade pe care mi le oferea soarele de august.

Nu ştiu de unde a apărut. Mi-a atras atenţia fusta foarte scurtă, de un albastru puternic şi picioarele slabe şi albe. Înainte de a apuca să alcătuiesc un gând, era lângă mine.

 -  Îţi dau ţie asta, mi-a zis şi mi-a întins ceva pe care-l frământase mult între degete. Şi degetele erau asemenea picioarelor, albe şi slabe şi cumva pline de riduri deşi fata nu avea mai mult de 17 ani.
 -  Nu, am zis din reflex.
 -  Ia-o!, a insistat pe un ton care m-a făcut să întind mâna automat şi să primesc obiectul.
 -  Şi ce să fac eu cu ea?, am continuat să protestez fără să mă uit ce primisem. Era un gen de împotrivire pe care-l practic cu toţi străinii, uneori fără să vreau.
 -  Nu ştiu.. e norocoasă.

Am plecat pentru o clipă ochii să văd ce mi-a dat. Era o ghindă mare și rotundă, cu tot cu capac. Era răcoroasă și plăcută la atingere. Mi-a scăpat un zâmbet și am vrut să-l împărtășesc cu fata cea darnică, dar când mi-am ridicat privirea de la ghindă ea nu mai era acolo.
 -  Mulțumesc!, am strigat destul de tare sperând că mă aude și se întoarce.

Nu s-a mai întors. Am rămas cu ghinda și cu amintirea degetelor ei subținiri și albe, capabile să ofere răcoare în plin soare. Mă întreb dacă ne vom mai întâlni și dacă ne vom recunoaște. Nu mă întreb însă dacă ghinda chiar este norocoasă. Știu sigur că este.

Sursă foto aici