Vineri

În faţa geamului apărură nişte picioare. Suspendate de un cablu, picioarele coborâră transformându-se într-un tânăr vesel, cu o salopetă bleumarin şi o cască galbenă pusă strâmb. În jurul taliei purta o centură groasă de care erau agăţate mai multe cârpe, un spălător de geamuri, o găleată şi un spray. Tânărul povestea ceva unui coleg nevăzut, privind din când în când în sus şi râzând cu gura până la urechi. Din spatele geamului nu se auzea nimic, doar imaginea senină a tânărului perturba atmosfera tăcută de lucru, ca un film proiectat pe un ecran prea mare.

Săpunul îşi făcu datoria şi acoperi pentru câteva secunde imaginea băiatului. Din spatele geamului, mai multe perechi de ochi aşteptau cu nerăbdare reluarea filmului. Fâşie cu fâşie, săpunul fu îndepărtat şi cerul redeveni senin şi aproape albastru. Tânărul nu mai vorbea, doar concentrarea i se citea în cuta de pe frunte în timp ce încerca să privească din toate unghiurile şi să evalueze rezultatele. Apoi îşi agăţă cârpele şi spălătorul de centură, meşteri ceva la legătură şi dispăru din dreptul geamului. Ocupanţii etajului 10 mai puteau vedea doar un cablu negru şi gros, care se bălăngănea uşor pin faţa geamului proaspăt spălat. Ochii reveniră în ecrane, mâinile reveniră pe tastaturi şi un păcănit enervant inundă etajul.

Miruna ieşi din clădire la ora 18 fix. Aproape alergase pe scările celor 10 etaje, cu haina desfăcută şi geanta izbindu-se de fiecare colţ. Se opri năucită de aerul tare şi fără să vrea se uită în sus. Geamurile fumurii ale clădirii reflectau ultima rază de soare, nelăsând nimic înăuntru. Se întoarse şi porni grăbită spre staţia de tramvai, încheindu-şi din mers haina şi căutând prin buzunare după telefonul mobil. Zări tramvaiul de departe şi o luă la fugă spre staţie, fără a-l scăpa din ochi. Lovitura surdă din tâmpla dreaptă o lăsă fără suflare. Din inerţie, mai stătu în picioare câteva secunde, pironind cu privirea tramvaiul care se apropia scârţâind. Apoi imaginea se înceţoşă ca geamul acoperit de săpun şi Miruna se prelinse pe asfalt. Nu mai vedea nimic. O pâclă groasă îi lipea pleoapele şi un miros greu de benzină îi muta nasul, dar nu se putea mişca. Auzea un fel de zumzet în jurul ei şi nişte râsete, dar nu distingea nici un cuvânt. O încerca o părere de rău pierduse aşa tramvaiul, dar zvâcnetul din tâmpla dreaptă o reţinea. Ceva uşor şi moale o atinse pe obraz. Apoi încă o dată şi încă o dată până când aerul prinse un miros dulceag de floare. Miruna inspiră adânc şi aerul îi făcu bine. Renunţă la forţarea de a se mişca şi preţ de câteva clipe doar inspiră aerul parfumat. Apoi observă că poate deschide ochii şi printre pleoape zări un cer albastru cu doi nori albi şi câteva ramuri de piersic sălbatic înflorit. Petale mici şi roz, smulse de câte un fir de vânt, îi aterizau pe faţă. Mai stătu câteva momente, admirând cerul, apoi se ridică în râsetele şi glumele urâte ale celor din jur. Îşi recuperă geanta şi telefonul, îşi curăţă fusta de ulei cu un şerveţel, se strâmbă la stâlpul de beton care o făcuse să piardă tramvaiul şi plecă demnă spre staţie pentru a-l aştepta pe următorul.