Raiul

M-am hotărât. Vreau un Rai verde. Mă gândesc serios la un cer albastru, câţiva nori albi şi pufoşi şi nesfârşite dealuri verzi. Apoi mai vreau nişte munţi spectaculoşi, răsărind brusc dintre păduri, evident tot verzi. Şi cu siguranţă mai vreau şi cerul albastru închis de iarnă, din care să cearnă zăpadă cu fulgi mari şi complicaţi, ori de câte ori are chef. Prin iarba verde (ne-am înţeles, da?) să fie margarete. Musai! Şi flori de câmp şi fluturi şi alte bâzâitoare inofensive. Să fie râuri de munte, iuţi şi reci, să fie pietre şlefuite, uscate de soare, pentru că da, trebuie să fie soare. Să fie lacuri nemişcate, cu caiac legat la mal (să zicem galben?) şi curcubee apărând din senin.

Să fie licurici, pentru că, normal, îmi doresc şi noapte. Cu stele, foc de tabără, miros de brad şi ceai fierbinte. Să fie felinarele străzii şi ferestrele luminate, dar şi întunericul pădurii, murmurul mării şi valurile negre spărgându-se de ţărm. Pentru că sigur va fi şi mare, cu pescăruşi, albatroşi, nisip fierbinte, corturi şi cafea. Să fie lanuri galbene, cu maci şi măgăruşi încărcaţi cu poveri uşoare, să fie caişi înfloriţi, vişine coapte şi mere aurii. Să fie struguri de toate culorile, pisici întinse la soare şi rândunele în formaţie de zbor. Să fie case albe, grădini pline de flori, leagăn în fiecare curte şi absolut nici un gard.

Da, m-am hotărât. Vreau toate astea şi nu cred că trebuie să aştept vreun Rai special pentru a le avea. Nu?