Pozați-o, cât mai e în picioare

Așa a început discuția mea cu unul dintre vecinii Vilei Milovici. Mă zgâiam peste gard, încercând să prind un cadru mai bun, când omul s-a pornit să vorbească lângă mine. Mă oprisem special din drum, înarmată cu aparatul de fotografiat, ca să dau binețe vilei despre care am auzit atâtea. Nicolae Minovici mi-a câștigat respectul și m-am gândit că ar fi frumos să-i admir un pic moștenirea.

- Cine știe cât o să mai reziste.. Au făcut cerere de retrocedare, nu știți?
- Păi ce să retrocedeze, zic eu hotărâtă, că domnul Minovici a donat-o Primăriei Bucureștiului.
- Eh, așa credeți dumneavoastră, insistă omul apropiindu-se. S-a găsit un nepot de-al unui văr de nu știu ce grad, unul care stă prin străinătate. Și a făcut cerere de retrocedare.
- Mda, de parcă stră-unchisu' era nebun, nu? Și nu s-a gândit la bunăstarea odraslei rudelor sale. Dar poate nu i-o dă, îmi încerc eu norocul, încă decisă că vila Minovici este un muzeu al tuturor.
- Până se termină procesul, se dărâmă. Știți, trei ani s-au chinuit să găsească fonduri pentru renovare. Stă să cadă clădirea. Și uite că anul ăsta au reușit să adune banii. Dar pentru că e revendicată de un urmaș, nu au voie să se apuce de lucrări. Și stau cu banii degeaba, iar casa se dărâmă. Iar ăla la proces zice că o cere pentru că nu e întreținută..
- Dar totuși.. poate nu i-o dau.., mai încerc eu, deja cu rezistența slăbită.
- Vedeți clădirea aia de alături? E tot din complexul Minovici, vila medievală. Avea și ea grădină în jur. Ia vedeți acum, un bloc întreg au lipit de ea.. Când au interese, se rezolvă, cu sau fără drept.

M-am îndepărtat încet, privind cu ură clădirea de beton care înghesuia ostentativ domeniul Minovici. I-am privit balcoanele largi și m-am gândit la afacerea imobiliară care a avut de câștigat un teren ieftin într-o zonă atât de liniștită și de boemă. Am fotografiat vila Minovici cu tristețe, sperând că nu sunt ultimele fotografii pe care i le voi face. Am admirat dantelăria de lemn și albul varului, ferestrele rotunde și poarta autentic românească. Apoi am plecat, lăsându-i speranța mea că va trece cu bine și peste aceste vremuri.