O clipă de linişte

Ne încăpăţânăm să dedicăm luna martie femeii. Îi legăm numele de flori, prăjituri, animale pufoase, baloane colorate, reduceri la produse cosmetice.  Pentru că merită, pentru că e frumoasă, pentru că, brusc, ne aducem aminte de feminitate, graţie, grijă. Cumpărăm flori la număr, să nu cumva să uităm pe careva. Dăm e-mailuri, SMS-uri, tag-uri pe Facebook, felicitări electronice, telefoane. Trecem în revistă agendele, obligaţiile, rudele, colegele de servici, amicii virtuali. Abia spre seară, sleiţi de urări şi zâmbete, cu bugetul redus  şi sătui de pupături digitale, ne întoarcem spre casă. Scăpăm de trafic, de tarabişti insistenţi, de miros intes de parfum. Ne întoarcem la plictiseala fiecărei zi, în care, bărbaţi sau femei, ne sunt toţi egali.  Cu un ceai sau o bere în faţă, privind în gol la ştirile care se repetă cu încăpăţânare, cu mintea bâzâind de impresii, ne întindem automat după telefon (sau după mâna de alături, în cazul fericit): Hei, ţie cum ţi-a mers azi? Transformăm toată nebunia într-o clipă de linişte. Şi e tot ce contează.