Raiul e un loc pe Pământ

Ei bine da, ştiu că religia vă învaţă altceva. Ştiu că vi se promite (sau dimpotrivă, sunteţi ameninţaţi) că după ce muriţi veţi ajunge în locul meritat, unde totul e frumos şi aşa cum vă doriţi (sau pe dos). Ştiu toate astea şi totuşi am descoperit în anii trăiţi că Raiul este aici, aproape, în mai multe locuri chiar şi la diferite momente de timp.

Timp de 20 şi ceva de ani, Raiul meu a fost la vreo 100 km de Bucureşti, într-un oraş pe care l-am adorat cărămidă cu cărămidă. Într-un fel, încă mai este acolo. Dar nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit Raiul într-un vârf de munte urcat cu greu, bodogănind şi răsuflând amar, târşind un rucsac cu minimul necesar. Acolo sus, unde soarele apune mai târziu, unde norii te mângâie pe creştet, acolo e o bucăţică de Rai. Dar am găsit una şi între nişte ciulini de pe malul mării, unde vântul miroase a sare şi orizontul amestecă cerul şi pământul. Şi încă una de fiecare dată când sunt suport pentru somnul cuiva drag. Şi încă una lângă bradul de Crăciun, fie el şi de plastic, şi lângă brazii adevăraţi, de munte.

Şi uite-aşa, bucată cu bucată, descopăr Raiul lângă mine, în locuri obişnuite pe care nu le-aş fi crezut în stare de aşa minune. Îl descopăr în razele de soare care scapă printre copaci, în fulgii graşi de zăpadă, în norii care ştiu să sărute. Nu cred că trebuie să aştepţi să mori ca să guşti din Rai. Dimpotrivă, cred că trebuie mai ales să trăieşti.