Portret (XXI)

 - Domnișoară, aici e Universitate?
 - Da.
 - Trebuia să cobor înainte, nu m-am uitat.
 - Ei, vă întoarceți.
 - Da.. Domnișoară, ce facem cu Băsescu asta? Îl dăm jos? Singur nu pot, dar dacă ne unim cu toții în trei zile îl dăm jos.

Îmi scot ochii din carte și îl analizez pe bătrânul de lângă mine. Are privirea albastră, ceva păr alb care iese în dezordine de sub o căciulă de lână, câțiva dinți, haine prea mari pentru el și un toiag de lemn. Duce multe sacoșe și nu pare să aibă o casă. Mă întreb cum de a ajuns să stea pe străzi și, mai ales, de unde știe de Băsescu. Nu cred că se uită prea des la televizor.

 - Păi de ce nu scăpăm de el? Că-și bagă diavolul codița. Da, da, domnișoară, diavolul. Trebuie să avem credință în Dumnezeu și diavolul n-o să mai câștige.
 - Da, așa e, îi dau eu dreptate.

Din când în când lovește cu toiagul în ciment și-și rotește ochii prin stația de metrou. Îl amestecă pe Dumnezeu cu Băsescu, este convins că trebuie să ne unim și că în trei zile putem face orice. Nu are un plan și pentru ce ar urma după cele trei zile. Vine metroul și pleacă grăbit spre el, urându-mi sănătate. N-am fost de partea lui, dar măcar l-am ascultat. Acum suntem doi cei care știm că în trei zile...