Mircea Ivănescu - Iubire nedeslușită

să te îndragoștesti atunci, în cele din urma, de zăpadă, adică să știi bine că e o iubire, în care se va sfârși peste câteva săptămâni prezența ei, și aproape un an după aceea are să trebuiască s-aștepți, de-a lungul zilelor calde, sau prin nopțile reci, sau prin ceață, dar fără ca ea niciodată să-ți apară înainte, sub pași, pe mâini, sau pe față, în toate zilele acestea. (ca în adolescență, când citiseși o dată că cea mai bună cale de a suporta indiferența ei e să ți-o închipui plecată. doar că acuma nu ți-o închipui absentă - stii că nimic - ca într-o moarte - nu ți-o mai poate aduce acuma, aici, e ca o moarte). si fără să te gândesti la asta, știind că s-ar putea ca până la iarna viitoare tu să n-o mai iubesti, zăpadă - și atunci? trebuie s-o iubești în zilele astea mărunte, umede, și murdare, în care ceața - se spune asta - mănâncă zăpada, și zăpada e ca o femeie bolnava - și tu o iubești - și să știi - fără să te mai gândesti - c-are sa se termine -