Despre curiozitate

Omul e un animal curios. O dovedește succesul pe care îl are Facebook. În orice turist zace un jurnalist amator, astfel încât e greu să treci pe lângă locul unui accident fără să faci poze cu telefonul. Cu riscuri, dar așa e viața unui jurnalist de investigație. Am văzut în filme. Fie că protagoniștii se ceartă sau se împacă zgomotos, totul are martori. O valiză la metrou, un copac îngălbenit, o mireasă furată, un om de zăpadă pe marginea șoselei, dacă poate fi subiect de circ, e bun.

Un om cu un gips vizibil e privit nu cu indulgență, ci cu o doză puternică de curiozitate. 'Cum te-ai lovit?', întreabă ei, fără a-i oferi un loc mai bun. Deranjați vizibil de cârje, analizează totuși cu interes mersul țopăit, așteptând să facă poze în caz că pacientul pică testul scărilor.

Îndrăgostiții înflăcărați sunt comentați răutăcios la fiecare sărutare, dar niciuna nu le este ratată, au mereu public, aparent dezgustat. Probabil de aceea au succes și acele emisiuni de televiziune care urmăresc mizeriile realității.

Dacă o casă ia foc, intoxicați cu fum nu vor fi doar ocupanții acesteia, ci și o mulțime de gură-cască opriți să admire priveliștea oferită gratuit. Mă mir că nu-și aduc floricele.

Ne băgăm nasul unde nu ne privește mai repede ca oriunde altundeva. Viața altora, cu cât mai mizeră mai bine, ne face să ne simțim mai importanți, mai buni, mai activi.