Portret (XXII)

Printre ramuri treceau câteva raze de soare. Un cer incredibil de albastru umplea golurile, răsfățând privirea. Nu se mișca nimic, nu se auzea nimic, mirosea a zăpadă și a brad. O adiere de vânt a pornit dansul. Plecau de sus, de pe ramuri, și pluteau în pas de vals până la pătura de zăpadă de jos. Razele soarelui îi făceau să pară licurici, ireali în plină zi. Miruna stătea întinsă în zăpadă, ca o limbă de ceas neîntors. Imaginea trecea prin ea, transformând-o într-o bucată transparentă de viață.