Timpul trece. Iată o cugetare adâncă. Relativ sau nu, mai repede sau mai lent, fără o cale de întoarcere descoperită şi uzuală.
Mă întreb tot mai adesea ce am făcut într-o zi anume. Memoria mi se pare a fi un şvaiţer uriaş în găuri şi sărac în brânză. Ştiu sigur că ziua are 24 de ore a câte 60 de minute fiecare, dar nu reuşesc a regăsi nici jumătate din ele. E 7 dimineaţa (sună ceasul, mă trezesc o dată, mă trezesc de două ori), apoi direct 11 (uf, cât mai e până la pauză), 12 30 (începutul pauzei de masă), 14 (a trecut pauza, îmi fac o cafea şi aştept..), 17 (încă puţin, încă puţin), 18 (gata, plec!), 20 (mănânc de prânz şi de seară), 23 (mi-e deja somn). Sunt doar vreo 50 de cuvinte care adună întreaga zi.
Ştiu că alţii trăiesc altfel şi, teoretic, ştiu că stă în puterea mea să trăiesc şi eu altfel. Aparent însă, nu am curaj pentru asta. În plus, nu am nici un talent care să-mi permită să fiu pe cont propriu, întreţinându-mă din propria pasiune. Aici n-am încotro, trebuie să muncesc.
Mare parte din zi trece deci la birou. L-am înfrumuseţat (conform sfaturilor din revistele colorate) cu flori şi jucărele, pixuri şi o trompetă de la ultima petrecere de firmă. Îmi fac zilnic un ceai sănătos (verde sau negru) şi, din timp în timp, câte o cafea.
Am Internet. Îl folosesc pentru documentare de prin reviste, participări la concursuri on-line, muzică, evenimente de prin urbe (concerte, târguri, spectacole).. a, şi uneori (rar în ultima vreme) caut informaţii şi noutăţi legate de formarea mea profesională. Ca un cetăţean onest, modern şi familiarizat cu tehnica, uneori scriu pe bloguri. Ca persoană lipsită de atingerea muzelor, uneori scriu poezii pe site-uri de profil.
Ha, nu vă spun câţi ani am. Cumva am ştiut că la asta vă e gândul, dar nu, nu vă spun. Am să mă laud însă că nu vizionez telenovele, nu ascult manele şi nu merg la pădure la grătar. Aşa se laudă lumea în ultima vreme. Ca şi cum ar spune: „Eu nu omor, nu fur şi nu umblu cu înşelăciune”.
În jurul meu lumea e vie. Colegii muncesc (la fel ca mine, cu ochii numai în monitor, şi ei au Internet), prietenii se ceartă, se plimbă, se iubesc, strada respiră arşiţa verii cu praf şi transpiraţie. Uneori privesc pe fereastră şi zăresc jumătate de copac şi un acoperiş de fabrică. Zilnic, de la 9 la 18. Lumea e veselă când sunt destule scaune libere în tramvai.
Mă întreb tot mai adesea ce am făcut într-o zi anume. Memoria mi se pare a fi un şvaiţer uriaş în găuri şi sărac în brânză. Ştiu sigur că ziua are 24 de ore a câte 60 de minute fiecare, dar nu reuşesc a regăsi nici jumătate din ele. E 7 dimineaţa (sună ceasul, mă trezesc o dată, mă trezesc de două ori), apoi direct 11 (uf, cât mai e până la pauză), 12 30 (începutul pauzei de masă), 14 (a trecut pauza, îmi fac o cafea şi aştept..), 17 (încă puţin, încă puţin), 18 (gata, plec!), 20 (mănânc de prânz şi de seară), 23 (mi-e deja somn). Sunt doar vreo 50 de cuvinte care adună întreaga zi.
Ştiu că alţii trăiesc altfel şi, teoretic, ştiu că stă în puterea mea să trăiesc şi eu altfel. Aparent însă, nu am curaj pentru asta. În plus, nu am nici un talent care să-mi permită să fiu pe cont propriu, întreţinându-mă din propria pasiune. Aici n-am încotro, trebuie să muncesc.
Mare parte din zi trece deci la birou. L-am înfrumuseţat (conform sfaturilor din revistele colorate) cu flori şi jucărele, pixuri şi o trompetă de la ultima petrecere de firmă. Îmi fac zilnic un ceai sănătos (verde sau negru) şi, din timp în timp, câte o cafea.
Am Internet. Îl folosesc pentru documentare de prin reviste, participări la concursuri on-line, muzică, evenimente de prin urbe (concerte, târguri, spectacole).. a, şi uneori (rar în ultima vreme) caut informaţii şi noutăţi legate de formarea mea profesională. Ca un cetăţean onest, modern şi familiarizat cu tehnica, uneori scriu pe bloguri. Ca persoană lipsită de atingerea muzelor, uneori scriu poezii pe site-uri de profil.
Ha, nu vă spun câţi ani am. Cumva am ştiut că la asta vă e gândul, dar nu, nu vă spun. Am să mă laud însă că nu vizionez telenovele, nu ascult manele şi nu merg la pădure la grătar. Aşa se laudă lumea în ultima vreme. Ca şi cum ar spune: „Eu nu omor, nu fur şi nu umblu cu înşelăciune”.
În jurul meu lumea e vie. Colegii muncesc (la fel ca mine, cu ochii numai în monitor, şi ei au Internet), prietenii se ceartă, se plimbă, se iubesc, strada respiră arşiţa verii cu praf şi transpiraţie. Uneori privesc pe fereastră şi zăresc jumătate de copac şi un acoperiş de fabrică. Zilnic, de la 9 la 18. Lumea e veselă când sunt destule scaune libere în tramvai.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu