Vorbeam deunăzi despre responsabilitate ( http://ofz-dictionarexplicativ.blogspot.com/2009/11/sa-redefinim-termenii-din-dictionar.html ) şi despre implicaţiile ei în tot ce ne înconjoară şi ne tulbură gândurile şi somnul. Revin asupra aceluiaşi subiect numai din cauza faptului că uneori perspectiva se schimbă şi panorama se transformă într-un coltlon întunecos şi necunoscut.
Responsabilitatea vine la pachet cu dorinţa. Artistul, un caz aparte de libertate exprimată şi asumată, îşi primeşte mult dorita recunoaştere dacă reuşeşte să convingă criticii, specialiştii şi publicul de valoarea produsului său. Astfel, libertatea sa este îngrădită chiar de cele mai stricte reguli, cele ale gustului propriu altui om. Istoria artei este doar o mică parte din baza acestui gust, pentru că altfel toate statuile ar fi fost Afrodita şi toate picturile ar fi reprezentat îngeraşi sau oameni bogaţi. Cine a decis că Dali este un geniu şi nu un nebun? Şi cât de siguri putem fi de această decizie? Puterea criticului este dată de poziţia şi credibilitatea sa, de sprijinul altor critici, de abilitatea celor de la marketing de a vinde produsele apreciate de el.
Artistul primeşte responsabilitatea de a respecta decizia criticului atunci când doreşte ca produsele sale să se vândă. Poate, desigur, să ignore această părere şi să persevereze, dar atunci banii şi recunoaşterea mai pot veni numai după moartea artistului şi a criticilor contemporani lui. Există cazuri. Revoluţiile în artă se fac greu, pentru că mentalitatea se schimbă şi mai greu.
Dar ce se întâmplă de când Internetul a dat tuturor posibilitatea de a fi critic şi artist în acelaşi timp? Vă spun eu: capra vecinului e acră, strugurii verzi trebuie să moară, o luptă pe publicare şi pe anonimat. Cei care au plantat sămânţa, fie ea şi cu intenţia de grâu bun, se bucură de o nesperată buruiană comercială aducătoare de trafic şi cote bune în lumea online. Contestatarii pot doar convinge alţi contestatari să le aducă un pic de trafic pe blogul personal, locul de autorecunoaştere supremă, sărac şi liber.
Postări
de tura asta n-am prea inteles. faci o paralela intre arta si bloguri? de ce, care-i legatura?
RăspundețiȘtergerecat despre faptul ca valoarea unui artist e data de aprecierile criticilor, ma tem ca nu se prea confirma. in ziua de azi, criticii sunt cam out, de cand exista internetul si deci expunere globala. valoarea unui artist e asa, o chestie volatila si controversata si greu, daca nu chiar imposibil de masurat. partea buna este ca artistul rareori cauta masurarea valorii proprii, pentru ca daca ar crea in spiritul valorii materiale, s-ar transforma in contabil.
stii, lumea asta in general nu e chiar cuantificabila, sunt mult prea multe nuante in ecuatie, e imposibil sa gasesti o formula care sa cuprinda pe toate.
Am trecut de la arta la site-uri dedicate (gen cele de creatie literara, care isi doresc sa incurajeze productia artistica si, in acelasi timp, sa faca o selectie). In ultima vreme, Internetul este o rampa de lansare la indemana oricui. Numai ca selectia online e destul de putin transparenta si in multe cazuri controversata.
RăspundețiȘtergereSunt de acord ca aprecierea criticilor nu mai este ce a fost. Acum critic este oricine, cu ceva notorietate sau cu tastatura la calculator. Dar nu mi se pare normal (moral sau de bun simt, cum vrei sa-i zici) sa se transforme critica in cearta de maidan. E arta, nu politica.
E adevarat si ca artistul creeaza de dragul creatiei, dar la un moment dat trebuie sa manance. Cand isi trimite materialul la un concurs care are ca premiu publicarea unui volum sau spatiu intr-o expozitie isi doreste atat notorietate cat si avantajele banesti ale acesteia. Si de-aici lupta.
Si da, lumea este facuta intr-un numar infinit de culori, dar oamenii sunt uneori doar un amestec urat de gri-uri.
veronica, te simt artist. Ma insel?
RăspundețiȘtergereCu bine
hm, mai mult un artizan cu studii artistice. noul cuvant e designer :). arta de dragul artei nu ma atrage, ma atrag ideile puse in practica.
RăspundețiȘtergereoh, cat despre site-urile de creatie literara, atat cat cunosc, sunt mai ales campuri de lupta :))), mai mult sau mai putin rafinate, de la partide de scrima, la tiruri de mitraliera. cred ca trebuie sa iei lucrurile usor, sa nu le pui la suflet si sa te amuzi cat poti.
ca sa revenim la discutia despre arta, eu aveam in gand mai mult arta figurativa, designul, tu te refereai la literatura, unde cred ca sunt putin alte reguli. eu pot sa fac o geanta sau un inel si s-o vand linistita, fara sa-mi pese de critica. sa scoti o carte e un proces mult mai scortos, care intr-adevar implica o gramada de birocratie iar succesul ei depinde de cronicile literare (mai mult sau mai putin).
Ma amuz eu cat ma amuz, dar la un moment dat devine obositor ca totul in jur sa fie un camp de batalie: in tramvai, pe strada, in magazine, in presa, in politica, in discutii de forum-uri, in scoli. Si daca de la unii n-am pretentii, de la oamenii cuvintelor am( si includ aici literatura, presa si scoala).
RăspundețiȘtergereImi place design-ul. Este o cochetarie a obiectelor care-ti face ziua frumoasa.
Si cum e afara e o zi splendida de toamna, insorita si parfumata, ma duc sa va povestesc o carte.