Având timp la dispoziție, am ieșit în Cișmigiu la ora 14, într-o zi însorită de martie. Umblasem toată dimineața în căutare de slujbe prin mediul virtual al Internetului. Dezamăgit de ofertă și tentații, am ales parcul pentru relaxare și reîmprospătare. În jurul meu, parcul înflorea vesel, afișând ghiocei, brândușe și ceapa ciorii. Copiii alergau după baloanele colorate primite de la vreo firmă care organizase acțiuni publicitare. Vreo două televiziuni realizau reportaje și interviuri, profitând de vremea frumoasă. La o tarabă mică încă se mai vindeau mărțișoare, deși trecuseră câteva zile din luna martie. Prin parc umblau copii cu mame în concediu, pensionari cu sau fără nepoți, liceeni într-un drum lung spre școală, șomeri și demisionari de martie. Este uimitor cum neavând nimic care să ocupe neuronii într-un proces miraculos de gândire, auzi tot ce se vorbește în jurul tău și acorzi atenție celor mai slabe forme de dialog. Am aflat astfel că unii dintre cei tineri și fără servici se aflau în căutări de luni de zile, ba chiar unii se lăudau că trecuseră de un an. Am aflat câți bani aduce o pensie, în medie, și câte boli poate lua un copil la primul contact cu grădinița. Dar să le luăm pe rând. Nu-mi pot permite să am copii fără o slujbă și nici nu pot spera să primesc pensie în aceste condiții. M-am întors la preocuparea mea pentru aspectul profesional al vieții mele pentru restul zilei.
În ziua următoare am asistat la prelegerea domnului Dan Puric, "Despre iubire". Printr-o coincidență, domnia sa a vorbit tot la ora 14, studenților și profesorilor Facultății de Electronică. Cu un avânt și o elocvență pe care rar am întâlnit-o, trădându-și calitățile de actor, regizor și român patriot, Dan Puric a vorbit despre iubire în toate formele sale. De la iubirea religioasă, la cea maternă și la cea de țară. A spus că tinerii sunt viitorul și i-am dat dreptate. A spus și că stă în puterea lor să schimbe lucrurile și aici am fost sceptic. Știu că toată lumea cere și nimeni nu oferă. Știu că sunt aspecte care depind de fiecare în parte (curățenie, respect față de natură, sortarea gunoaielor, micro-civilizație) și aici îi dau dreptate domnului Puric. Dar dacă nu există containere pentru adunat gunoiul sortat și fabrici care să-l prelucreze, eu degeaba îl sortez. Dacă eu îmi plătesc taxele și impozitele lucrând în țară pe un salariu de câteva ori mai mic decât aș primi în altă țară europeană și respectivii bani ajung în buzunare și nu în infrastructură, spitale și școli, atunci eu ce mai pot face? Aici nu mi-a răspuns domnul Puric, pentru că și dânsul este conștient că peștele se împute de la cap, iar momentan accesul la capul peștelui este blocat.
Îmi continui bejania prin luna martie adunând informații, soluții și evaluând șanse. Și vă întreb pe voi, demisionari sau nu, ce procent din visele profesionale vi s-au împlinit și cum ați făcut să ajungeți la ele? Ați plecat în țări mai bune, ați muncit pe cont propriu ocolind corporațiile și sistemele lor sau, dimpotrivă, v-ați vândut scump unui serviciu de 8 ore/zi oficial și vreo 10 neoficial (că așa dă bine în corporație) pentru o mașină și câțiva litri de benzină? Munciți fără placere pentru că aveți oameni dragi (părinți, copii) de întreținut sau plătiți scump dorința de a avea o casă? Vă schimbați locul de muncă și specializările des ca să nu ramâneți în urma progresului sau munciți încă din facultate pentru a căpăta înspăimântătoarea experiență?
Și mai am o întrebare: cât de mult v-ar interesa un film documentar despre orientarea și supraviețuirea profesională în România anului 2010?
Postări
In cazul meu, munca fara placere, frustranta, care n-are nici o legatura cu studiile si pe deasupra garnisita cu mobbing. Este pretul pe care-l platesc pentru ca vreau sa supravietuiesc fara sa depind financiar de nimeni. Iar cuvantul supravietuiesc reflecta fidel realitatea. N-am gasit inca o alternativa. Sau poate ca n-am stiut s-o caut. Si totusi, din cand in cand, mi se strecoara timid in suflet speranta ca intr-o buna zi cosmarul va lua sfarsit.
RăspundețiȘtergereCe spui tu este o varianta de compromis in asteptarea unei oportunitati, de supravietuire pe durata cautarii sau acumularii cunostiintelor necesare. Cunosc prea bine varianta ta. Nu stiu sa-ti dau vreun sfat intelept. Am aflat doar (dupa vreo 5 ani) ca lucrurile rele vin singure, in timp ce pentru cele bune trebuie sa muncesti din greu. Iti doresc sa gasesti ceea ce cauti.
RăspundețiȘtergereTe-ar interesa documentarul? Sa afli cum incearca si altii sa-si atinga idealurile profesionale si de ce probleme se lovesc?
Timp de multi ani am acumulat cunostinte si le acumulez in continuare. Problema mea este ca n-am curajul sa trec de la teorie la practica. N-am gasit echilibrul intre intelect si a face. Daca e sa dam crezare legii atractiei suntem si actionam precum un magnet. Atragem ceea ce gandim si simtim cu ardoare, chiar daca de multe ori procesul este inconstient. Perspectiva asta ne obliga sa devenim responsabili si sa nu ne imaginam ca raul vine din exterior. Intalnim strict, matematic, exact persoanele si situatiile de care avem nevoie pentru a evolua, chiar daca experientele sunt mai mult amare decat dulci.
RăspundețiȘtergereMa intereseaza documentarul. Vrei sa-l realizezi tu sau este deja gata si se poate vedea undeva ?
Partea cu atractia este foarte adevarata. Nu degeaba se spune "ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa primesti" si "de ce ti-e frica, nu scapi". Se completeaza cumva zicalele intre ele.
RăspundețiȘtergerePoate trecerea la practica ar trebui sa fie treptata. Cand m-am hotarat ca mi-ar placea sa scriu si sa citeasca cineva textele mele, am facut blogul, am trimis texte la reviste, la concursuri, fara a-mi dedica tot timpul acestei activitati. Nu se putea altfel, n-am castigat nici un ban din cuvinte. Dar intr-o zi, cine stie?!
Documentarul vreau sa fie lucrarea mea de dizertatie (fac un master de jurnalism, productie multimedia). Termenul e februarie 2011, dar adun informatii si oameni dornici sa povesteasca din experientele lor. Cel mai important insa, este sa aiba public, sa fie de interes.
Te pot ajuta cu ceva ?
RăspundețiȘtergereMultumesc, mi-ai dat o idee foarte buna sper!
RăspundețiȘtergereVoi incerca sa-mi culeg informatii pentru proiectul meu si prin intermediul blogului. Este partea cea mai importanta, contactul direct cu oameni aflati in cautarea unui ideal profesional. Asa pot afla dorintele, asteptarile, mijloacele prin care au incercat, problemele de care s-au lovit si solutiile la acestea.
Da, ma poti ajuta povestind pe marginea subiectelor legate de proiect pe care intentionez sa le public pe blog. Ma voi gandi la un soi de interviu.. gandesc, gandesc.
Multumesc!