Octombrie urban

- Atenţie! Uită-te pe unde mergi cucoană!
- Du-te la naiba cu maşina ta, ai răbdare!
Strigăte furioase răzbăteau prin ploaia rece de octombrie în isteria farurilor şi a nesfârşitelor claxoane. Oamenii alergau înfăşuraţi în pardesie, ţinând umbrela scut, privindu-şi trist doar vârfurile pantofilor uzi. Vântul şi ploaia îşi băteau joc de ei, unul dându-le umbrelele peste cap în timp ce celălalt îi uda până la piele strecurându-se pe lângă gulerele hainelor şi umplându-le pantofii.

Claxoanele îl înnebuneau. Nu-l deranjau nici ploaia, nici frigul sau vântul, dar claxoanele îl scoteau din sărite. Lumina farurilor năştea umbre monstruoase, proiecta picăturile de ploaie la cote uriaşe. Dar claxoanele asurzitoare îi ramâneau întipărite în minte zile în şir, îi provocau coşmaruri şi greaţă. Îşi înfundase şapca până aproape de guler şi uneori o ţinea cu mâinile ude şi îngheţate încercând să oprească asaltul asupra urechilor sale, dar totul era inutil. Căuta disperat străduţe înguste să scape de vacarmul bulevardelor, dar ploaia alungase şoferii şi prin aceste oaze de linişte. N-avea scăpare. Aproape alerga, hăituit de zgomot şi lumini.

Se afundă adânc în încălceala de străduţe lăturalnice şi intră în primul bar cu felinar la intrare. Apa îi şiroia din îmbrăcăminte. Îşi scoase pardesiul şi şapca, ruşinat de balta care se crease în jurul său. O chelneriţă grasă şi bătrână îl privi aspru trăgând un fum sănătos din ţigară. O salută uşor din cap şi-şi căută un loc ferit de privirile ei. Barul era micuţ şi destul de plin. Fumul gros de ţigară nu-l lăsa să afle mai multe detalii despre locul în care tocmai intrase. Îi era suficient că era cât de cât la adăpost de claxoanele de afară. Aici doar un jazz fin răzbătea prin fum.

Găsi o masă liberă, deşi nu tocmai curată. Vru să cheme pe cineva să cureţe, dar singura care servea era chelneriţa grasă şi nu îndrăzni s-o deranjeze. Scoase un şerveţel şi curăţă singur masa. Când termină, chelneriţa veni la el, trăgând leneş din ţigară.

- Ce vrei?
- Un ceai fiebinte. Ceva de mâncare aveţi?
- Asta-i crâşmă, nu restaurant. Deci?
- Un ceai şi o bere atunci, îngaimă ocolind privirea aspră a chelneriţei.
- Mda.. imediat.
Nu se întoarse chiar imediat. Ceaiul era un lucru exotic într-un astfel de loc şi dură vreo jumătate de oră să i-l aducă. Încercă să se liniştescă după vacarmul de afară şi să inspecteze barul şi ocupanţii lui. Nu reuşi să şteargă amintirea claxoanelor, dar îşi aminti că trebuia să ajungă la o întâlnire. Sună fata şi minţi că este prins în trafic şi că pe o asemenea vreme e mai sănătos pentru o fată să stea acasă. O să treacă el mai târziu pe la ea. Spera să reuşească să ajungă la o oră rezonabilă.

Urmărea din priviri traseul chelneriţei. Lua o comandă, se întorcea la bar, trăgea câteva fumuri. Apoi dispărea undeva în spatele barului şi se întorcea după câteva minute târşindu-şi picioarele şi fumând, fără a aduce nimic. Servea de cele mai multe ori bere şi nu folosea o tavă, ci ţinea sticlele de gât cu singura mână liberă. Nu se despărţea de ţigară şi aparent aceasta nu se termina niciodată. În cele din urmă îşi primi ceaiul şi berea aduse de aceeaşi mână. Ceaiul era un pic vărsat pe drum şi nu avea zahăr, dar nu îndrăzni să protesteze. Îl bău repede şi trecu la bere.

Chelneriţă îl privea suspicios de fiecare dată când trecea pe lângă el. Nu se prea potrivea profilului celor din bar. În primul rând nu fuma.

Zumzetul vocilor se estompă încet, jazz-ul punând stăpânire pe încăpere. O ameţeală uşoară îl făcu să se încrunte, dar o alungă frecându-se cu palmele pe frunte. Ameţeala reveni. Un client nou intră greoi ţinând uşa deschisă suficient de mult ca vacarmul claxoanelor să năvălească înăuntru. Îi ţiuiră urechile lung şi dureros. Senzaţia de greaţă reveni, lovindu-l puternic în stomac. Ar fi vrut să strige să se închidă uşa, dar gura nu-l mai asculta, iar creierul se învârtea îngrozitor, incapabil să dea vreo comandă. Chelneriţa se apropia de el, zâmbind sarcarstic. Fuma în continuare şi fumul îl înăbuşea. Începu să transpire. Îşi caută şerveţelele să-şi şteargă broboanele de sudoare de pe frunte, dar pachetul era gol. Toate şerveţelele erau mototolite şi aruncate pe jos, masa se umpluse din nou de firmituri şi bere vărsată. Muzica de jazz deveni deodată puternică şi se încâlci în zgomotul claxoanelor. Clientul nou se proptise în prag şi închidea şi deschidea uşa ritmic, lăsând nenorocitele alea de claxoane să-i pătrundă în creier. Chelneriţa se apropia cu trei sticle goale într-o mână şi ţigara aprinsă în cealaltă. Fumul îl îneca. Un acces de tuse îl zgudui, făcându-l să-şi piardă aproape cunoştiinţa. Îşi reveni surprinzător şi constată că bătrâna era deja lângă el. Dădu să se ridice, se împiedică şi căzu printre şerveţele murdare. Vedea doar bocanci plini de noroi şi balerinii scofâlciţi ai chelneriţei care veneau, veneau spre el. Claxoanele urlau într-un singur glas. Închise ochii, apărându-şi capul cu mâinile.

Se trezi într-o încăpere luminoasă, văruită în alb. Prin fereastra deschisă răzbăteau raze de soare calduţe. Sanda stătea cu spatele la el, privind pierdută pe fereastră. Era îmbrăcată în furoul albastru care-i plăcea lui. Avea picioarele goale si părul strâns în grabă. O adiere de vânt o făcu să strănute şi se întoarse să ia un şerveţel de pe noptieră. Îl văzu cu ochii deschişi şi-i făcu şmechereşte cu ochiul. Mai strănută o dată, apoi îşi suflă nasul şi se urcă în pat lângă el. Avea picioarele reci. O luă în braţe şi respiră adânc. Ura claxoanele.