În situațiile cele mai neobișnuite ale vieții mele, ca de altfel și în cele perfect banale, atitudinea prietenilor mei a avut multe de spus în deciziile mele. Inevitabil, oamenii importanți influențează felul cum privim lucrurile și ne pot dărâma cele mai înalte vise la fel cum pot îngropa cele mai de temut complexe. Uneori subtil, uneori violent, prietenii mei și-au făcut simțită prezența în viața mea, chiar dacă ne vedem rar sau nu ne petrecem concediile împreună, dincolo de anii de școală și de programele încărcate de muncă. Sunt oameni care reușesc să-mi depisteze starea de spirit prin telefon, în timp ce discutăm despre vreme și ultimul meci de fotbal. Sunt oameni care îmi cumpără ciocolată caldă drept cadou de Crăciun pentru că știu că ora aceea petrecută împreună contează mai mult decât orice bijuterie. Sunt oameni care îmi cumpără brelocuri pentru cheile de la mașina pe care nu o am, dar o doresc și tricouri de călătorie după un an în care nu am avut concediu. Sunt acei oameni care îmi aduc pietre și scoici de la mare pentru că eu nu am ajuns s-o văd.Aș vrea să vă spun că există o rețetă pentru a găsi astfel de oameni. Dar sunt convins că aceiași oameni care pentru mine sunt pâinea lui Dumnezeu altora pot părea nesemnificativi, neinteresanți sau chiar antipatici. Ne-am găsit și potrivit prin darul norocului. Ne-am păstrat și cizelat relația de-a lungul anilor cu încăpățânare, refuzând să ne rupem deși ne-am găsit jumătatea, ne-am mutat în casă nouă sau ne-am făcut alți prieteni. Nu ne putem minți, de parcă nu ne ajută mintea sau gura s-o facem și nu ne putem uita oricâte alte gânduri am avea. Împărțim amintiri. Puțin lucru, nu?
Am prieteni cât să-i număr cu degetele de la o mână și-mi rămân degete. Dar pentru fiecare dintre ei mă bucur și plâng mai mult decât pentru mine. Pentru fiecare îmi doresc lucruri mărețe și am vise îndrăznețe. Am curaj să lupt pentru ei cum n-aș îndrăzni vreodată pentru mine. Și primesc în schimb cel mai de preț lucru, încredere.
Cât de mult înseamnă un prieten pentru voi?
Postări
Dupa ce am plecat din tara am aflat cu drag ca in Romania se mai pastreaza inca prietenia ca valore autentica, pura, respectata cu sfintenie. Pentru mine, cei cativa pieteni pe care-i am, inseamna ferestre larg deschise catre o comunicare profunda, cunoastere temeinica a cotloanelor sufletelor noastre, liniste, incredere, generozitate, sanatate afectiva,o gura de aer proaspat.
RăspundețiȘtergereN-as zice ca e ceva specific romanesc. Dar este altceva decat familia, decat jumatatea, este intr-adevar o gura de aer proaspat si croit pentru sufletul propriu.
RăspundețiȘtergereAtunci, sa dau detalii. In Europa de Vest, sau cel putin in tara in care ma aflu, este perceputa ca absolut fireasca prietenia cu tenta sexuala, in sensul in care prietenii, daca tot sunt dispusi sa dea constant o mana de ajutor, isi "rezolva" intre ei si nevoile legate de a doua chakra, ceea ce nu se incadreaza sub nici o forma in conceptia noastra pura, minunata si eleganta despre prietenie. Din cauza asta m-am referit la sfintenia relatiilor de acasa, la seninatatea si delicatetea cu care ne tratam prietenii. Nu cad in maniheism, nu separ brutal trupul de spirit, dar nu-s capabila sa amestec prietenia cu fiziologia, asa cum se face nonsalant dincolo si departe de granitele Romaniei. M-am intrebat daca suavitatea orientala a prieteniei are de-a face sau nu cu sensul sacralitatii in ortodoxie. Tu ce crezi ?
RăspundețiȘtergereCred ca-n partea asta mai orientala de lume oamenii sunt mai puturosi si acorda mai multa importanta relatiilor fizice. Poate sunt repercursiuni ale traditiilor rurale, ale invataturilor bisericesti sau ale multor ani de comunism. Ori o relatie de prietenie care implica si fiziologie devine o bataie de cap in plus. In loc sa vorbesti fara oprelisti despre orice subiect, ar trebui sa te cenzurezi, limitandu-te la niste aspecte care nu-ti ranesc prietenul. S-ar transforma intr-o relatie matrimoniala in care unul dintre parteneri nu e fidel. In plus, in jurul meu vad oameni netoleranti si orgoliosi. Ori asta nu se impaca deloc cu ce spui tu.
RăspundețiȘtergereNu cred insa ca astfel de prietenii sunt imposibile sau de neacceptat. Dimpotriva, intimitatea impartasita poate avea beneficii de ambele parti. Dar cine poate jura ca nu-si doreste mai mult de la o astfel de prietenie? Cati se pot detasa complet odata ce-au iesit pe usa?
Educatia primita are multe de spus. Probabil n-as manca greieri cu placere in orice tara as trai. Sunt prea batrana ca sa ma mai pot invata cu asa ceva. Si probabil ca as iubi un om, fie el si doar prieten, si apoi l-as primi atat de aproape pentru ca am fost invatata sa iubesc intai. Dar, cu timpul, tinerii romani renunta la ideile astea preconcepute si stilul de abordare al vietii pe care-l au parintii lor. Sunt mai liberi, mai independenti si gandesc diferit. Ar rontai un picior de greiere, macar de curiozitate. Si s-ar putea sa le placa.