300 (autobuzul)

Femeia se privi în geamul autobuzului până când toți ceilalți urcară. Apoi urcă și ea, dezlipindu-se cu greu de geam. Aglomerație. O femeie cu părul roșu și ochelari de soare negri. Își zări reflexia în ochelari și zâmbi mulțumită. Își feri privirea brusc când observă două sprâncene roșii arcuindu-se furios deasupra ochelarilor.

Doi puști de școală coborau și urcau la fiecare stație. Știau toate detaliile locurilor și căutau mereu să se surprindă reciproc cu mici schimbări. Un bărbat corpolent, într-o cămașă albă aproape udă complet de transpirație îi răcni în urechea stângă. „Faceți loc, e gravidă, lăsați-o să stea jos!” Se înghesui între puști și ușă, iar aceștia o priviră cu ură. Nu mai vedeau afară. Gravida se așeză în locul unui binevoitor. Bărbatul asudat îi făcu zâmbind puțin loc.

Autobuzul opri. Băieții coborâră fericiți și urcară la loc în spatele unor adolescente zgomotoase. Vorbeau tare și ascuțit. Purtau bijuterii strălucitoare din sticlă și metal care făceau gălăgie la fiecare pas al autobuzului. Pentru o clipă își regăsi profilul în zorzoanele fetelor. Era frumoasă. Era sigură de asta. Își aranjă zâmbind o șuviță de păr. Bărbatul se foi și o incomodă. Vru să protesteze, dar într-o picătură grasă de sudoare își văzu chipul frumos și se potoli. Până la umă era și el bun la ceva.

Gravida vroia să coboare. Îi făcură loc și coborâră cu toții: băieții, adolescentele zornăitoare, ea, bărbatul asudat, femeia cu părul roșu. Apoi urcară respectând ordinea. Ar fi vrut să urce ultima, să mai aiba câteva clipe de oglindire în geam, dar 4 perechi de ochi o priveau suspicios. Ar fi vrut ca bărbatul să ocupe locul gravidei, dar insita că el coboară la următoarea. Se așeză femeia cu ochelari de soare. În zorzoanele fetelor soarele se reflecta într-un curcubeu frumos care dădea farmec până și podoabelor ieftine. Nu mai avea aer. Se răsuci smucit spre ușă și reuși să-și zărească fața în geamul autobuzului. Picături nedefinite de sudoare îi încununau fruntea albă. Era frumoasă. Evident. El îi spusese asta de câteva ori. Nici prea multe ca să-l creadă ipocrit, nici prea puține ca să uite.

Bărbatul se scurse spre ieșire lăsând un miros greu și umed în urmă. Fetele șoptiră între ele o remarcă răutăcioasă suficient de tare încât să audă jumătate de autobuz. Bărbatul încercă să protesteze din stație, dar ușile se închiseră și protestele lui plutiră în aerul orașului alături de multe alte proteste ale după-amiezii. Cineva deschise un geam. Deci se putea, de ce-or fi așteptat până acum? O adiere răcoroasă i se strecură pe șira spinării. Mai avea doar câteva stații.

La Piața Victoriei coborî multă lume. Autobuzul era aproape gol. Se putea privi în liniște în orice geam ar fi dorit. Era frumoasă. Cu tot cu firele albe (3 la număr) și cu ridurile fine de sub ochiul drept. Se pierdu în propria imagine. Câteva femei cu poșete mari se ridicară de pe scaune și o înghiontiră în trecere. Invidioase. Ea era frumoasă. El o iubea.. O iubea? Asta nu i-o spusese niciodată. Dar o simțea. O fi de ajuns? I se părea că a devenit mai frumoasă, deși ultimele gânduri îi formaseră mici riduri în colțul gurii. Băieții continuau să coboare și să urce. Stupid. Dacă n-ar iubi-o? Gândul i se topi într-o pastă moale și urât mirositoare. Autobuzul trecu pe lângă un magazin și se zări prin geam în vitrina acestuia. Era frumoasă. Chiar și așa, transfigurată prin două geamuri.

Autobuzul coti brusc alungându-i imaginea. Coborî la ultima stație împreună cu băieții. O priviră admirativ. A rezistat până la final. Sau poate doar și ei știau că e frumoasă.