Despre prea mult nimic

Linia neagră apărea şi dispărea ritmic, în acelaşi loc. Foaia digitală rămânea la fel de albă şi nu prevestea nimic bun. Ar fi putut scrie despre castanul din faţa blocului. Era un castan mare şi avea obiceiul frumos de a se umple de flori în fiecare primăvară. Auzise odată un actor-orator-formator spunând că un copac este un subiect mult mai bun şi mai curat decât orice altceva. Numai că acum e deja octombrie şi florile s-au dus de mult, ba chiar şi frunzele încep să-i cadă. Ar fi o poveste tristă. Nu trecea nici un pic de lumină prin perdeaua de nori, nici o muză inspirată nu-i trecea pragul.

Deschise televizorul şi se instală comod pe canapea. Discuţii interminabile, ştiri alarmante şi reclame infinite. În ţara lui politica se făcea la televizor. Nu trebuia susţinută cu fapte, ci cu vorbe preţioase şi zeflemitoare la adresa adversarilor. Un fel de concurs cu puşti de grădiniţă despre bârfă şi tabloidizare. Cuvintele îi pocneau în urechi şi le pierdu şirul căutându-le sensul. Inutilă afacere. Din toate colţurile răzbăteau voci mai puternice ca a lui care-i spuneau ce este adevărat, ce este real, ce este frumos. De unde încrâncenarea de a-şi defini singur termenii? Constată uimit că nu-i cunoaşte pe cei de la televizor. Halal cetăţean era, nu ştia nici măcar membrii guvernului sau parlamentarii mai de soi. Ce să mai zică de experţii şi specialiştii care îi contraziceau în gura mare (prea mare) la o oră de maximă audienţă. Astea nu-s vremuri de scris despre castan. Se duse la bucătărie şi puse un ibric cu apă pe foc. Apoi alese îndelung ceaiul potrivit.

Frunzele uscate şi tocate mărunt se transformară în apa clocotită într-o algă imensă de un verde crud. Umplură cana şi se agăţară disperate de linguriţă. Strecură repede ceaiul şi se reîntoarse în faţa televizorului cu lichidul verzui. Disputa politică se terminase şi începuse o alta. Aparent umoristică, dar de fapt tot politică. Actorii purtau măşti cu chipul politicienilor ce tocmai părăsiseră studioul. Se întrebă dacă se întâlniseră pe holuri, unii purtând masca schimonosită a teatrului, ceilalţi masca strâmbă a vieţii. Oare zâmbiseră politicos sau se prefăcuseră că nu se cunosc? Prefăcătoria prefăcută nu se anulează, se expandează ca frunzele de ceai în apă clocotită. Din umor sau din demagogie se câştigă arginţi, se culeg aplauze, se justifică nimicnicie, mediocritate. Umorul politic este o altă formă de propagandă, de insistenţă. În ţara asta toţi insistă. Să ne purtăm ca ei, să ne îmbrăcăm la fel, să votăm cum ne spun ei şi de câte ori vor ei. Închise scârbit televizorul şi se reîntoarse la pagina goală. De-ar fi pagina asta istoria ar scrie despre castan, despre cum a construit bunicul o casă înconjurată de caişi, cu pivniţă amenajată pentru vin, cu flori în geam.

Era deja evident că nu va avea spor la scris azi. Era deja prea târziu să iasă în oraş, aşa că se reîntoarse amărât la televizor şi alese alt post aflat în plină pauză publicitară. Detergent, scutece, bere, vopsea de păr, carduri bancare, supă la plic, odorizante, un amalgam de informaţii îl loviră în plin. Se scufundă în canapea şi reduse volumul. Degeaba, nu-i era nici somn, nu avea nici poftă de scris, nici gânduri care să-l fure din faţa ecranului. Urmărea spoturile colorate, ameţit de vocile ascuţite care prezentau miracole, de schimbările de contrast şi de scrisul cu litere mari. Unele îl amuzau, altele îi făceau silă, cele mai multe îl lăsau indiferent. Cât timp se uitase oare la reclame? Terminase ceaiul, îi amorţise un picior şi nu era sigur dacă dormise un pic între timp. O molie grasă se interpuse între el şi televizor. Era timpul să ia măsuri. Schimbă în viteză mai multe posturi, aruncând doar o privire absentă emisiunilor colorate şi gălăgioase, feţelor politice şi reclamelor insistente. Din când în când atenţia îi era atrasă de câte un program, dar ori se plictisea rapid, ori începeau reclame. Obosit şi cu o neplăcută durere de cap, închise televizorul şi se duse la culcare. În spaţiul moale şi neutru al pernei îi reveniră gândurile, părerile şi într-un final şi inspiraţia. Se ridică repede, aprinse veioza şi îşi notă ideile pe spatele unei facturi. Ciudat cum o clipă de linişte îi trezi spiritul şi îi readuse inspiraţia. Poate liniştea este ingredientul secret al tuturor lucrurilor bine făcute: politică, televiziune, publicitate, sănătate, poezie, inginerie... Adormi împăcat visând o revoluţie.