Nu e toamnă!

A venit, a venit toamna.. Uite-așa mă încântă toți pasagerii vieții mele de când o trecătoare răcoare s-a așternut peste oraș. Abia la început de Brumărel, zgribuliții s-au și înfipt în cizme și paltoane. Deprimații au regăsit muza preferată, petrecăreții au pus de țuică, gospodarii de târgul recoltei, gospodinele de murături. Da, dragii mei, e octombrie. Dar asta nu mă convinge că a venit toamna, la fel cum nu mă convinge să mai pun o pătură peste nostalgie și să-mi acopăr inima cu ceva. Cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta.

Cum aerul condiționat nu m-a lăsat să mă încălzesc feeric în această vară, iar gândurile de concediu au fost tare departe de mine, sus numitul Brumărel m-a găsit extrem de ferice, la Mizil și nu oricum, ci în concediu. Este primul semn că încă este vară, nu? Apoi astăzi a fost prima zi în care nu a funcționat aerul condiționat și aproape mi-a fost cald la birou. Dacă nici ăsta nu e semn de vară atunci eu nu mai știu altele. E adevărat că a început școala și am revenit la alergatul prin mijloace de transport de la muncă spre cursuri. Dar cum prima temă este un studiu de caz asupra călătoriei lui Alice în țara minunilor, nu îndrăznesc să scot depresia și nostalgia din cutiile lor cu buline (înșelătoare culori și forme ascund nisipurile mișcătoare).

Pun ștampila de vară și pe ziua de azi și mă grăbesc să-mi fac temele în compania unei cărți mari și verzi, cu poze colorate, apărută în 1987.