joi, 28 octombrie 2010

Despre internet

Sursă foto
De mai bine de o săptămână primesc Internet cu țârâita întreruptă, deși nu s-a anunțat vreo schimbare a sumei de plată. Telefonând aproape zilnic la linia de suport a firmei care asigură acest serviciu, am reușit să discut cu un număr impresionant de operatori și să constat ca sistemul funcționează (în favoarea firmei, evident).

Primul pas și cel mai important este menținerea reclamantului la telefon o perioadă de timp cât mai lungă. Pentru acest lucru, reclamantul este întâmpinat cu un lung și rar rostit discurs despre locul în care a sunat și modul în care se vor desfășura ostilitățile. Odată stabilită conexiunea cu operatorul, acesta cere date dintre cele mai diverse (atenție, doi operatori diferiți apelați la intrevat de 15 minute vor cere date diferite, deci nu contează prea mult ce solicită atâta vreme cât reclamantul stă pe fir și plătește). Dacă nu vă pricepeți un pic și nu înțelegeți ce vi se cere, datele acestea au și rolul de a vă zăpăci complet. S-ar putea chiar să renunțați la reclamație frustrați fiind de neștiința proprie de a depista MAC-ul, IP-ul sau link-ul (toți termeni tehnici pe care cei de la suport, profesioniști în domeniu îi cunosc). În plus, operatorul nici nu vă înregistrează reclamația dacă nu furnizați toate aceste date.

Cel mai obositor mi se pare convingerea operatorului că într-adevăr am o problemă. Încep evident cu anunțul trist „nu funcționează”. Mi se răspunde în silă că nu este semnalată nici o problemă pe rețea în zona în care locuiesc, deci probabil este de la mine. Le explic că dacă eu semnalez din zonă, probabil este o problemă. Îmi cer o mulțime de date și, deși le furnizez, strecor printre fraze că am alt soi de conexiune provenită dintr-o preluare de firme și că toate aceste date sunt inutile. Nu mă crede. Nu mai există așa ceva. Încerc din nou, umil, să explic că mai există. Mi se răspunde brusc că am placa de rețea din calculator stricată. Susțin că nu se poate pentru că și ieri am rămas fără internet, a venit echipa dânșilor, a constatat că nu e de la mine și după 2 ore am avut iarăși mult iubitul internet. Până azi. Când sun din nou să anunț că nu mai e. Mi se răspunde inocent că se mai întâmplă să se strice peste noapte calculatoarele clienților. Protestez. Mă izbește un răspuns tăios: „Doamnă sau domnișoară, noi lucrăm în domeniu și știm cum funcționează echipamentele!” Cu greu, îi conving să înregistreze a 5-a reclamație. Peste câteva ore, o iau de la capăt. Aștept cu nerăbdare factura la telefon.

În altă ordine de idei, experiența neplăcută a ultimelor zile mi-a dovedit cât de dependentă sunt de internet. Nu pot vorbi cu prieteni, nu pot afla noutăți, nu pot să-mi fac temele, nu pot să scriu pe site-uri, nu pot localiza pe hartă adresele la care trebuie să ajung, nu pot face programări sau obține informații despre instituții publice. N-am obiceiul de a cumpăra ziare, așa că nici măcar programul cinematografelor nu-l știu. Sunt într-o izolare perfectă, singura legătură cu lumea fiind operatorii de la suport. Și pentru că aceasta este singura informație pe care am primit-o în ultimele zile, e musai să v-o împărtășesc. Dacă operatorul vă întreabă dacă aveți 'link', trebuie să vă uitați dacă în locul unde cablul pe care vine internetul intră în calculator pâlpâie o luminiță. E semnalul secret cunoscut doar de profesionști cum că aveți 'link'. Navigare plăcută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine