Despre curiozitate

sursa foto

Mă gândisem să vă povestesc astăzi despre ultima lectură, o carte de altfel extrem de interesantă şi sensibilă, dar întâmplarea a adus cu totul alt subiect: curiozitatea.

Românul s-a născut poet, dar mai ales curios. De când mă ştiu, priviri curioase m-au urmărit şi m-au convins să părăsesc curtea şcolii în pas vioi, să intru în şcoală contorsionat ca să nu se observe că nu port matricola, să îmi aşez hainele violent deşi nu era nimic în neregulă cu ele. Am primit vizită la domiciliu din partea învăţătoarei, pentru a vedea dacă e curat în casă, am fost întrebat frecvent ce am la pachet, de unde îmi cumpăr haine, câţi prieteni am şi câţi bani cheltui, ce fac părinţii şi unde plecăm în vacanţă. Ba chiar deunăzi, administratora blocului m-a întrebat dacă tata mai stă acasă cu noi. Nu pot uita de veşnicele întrebări despre membrii familiei, statului lor social, numărul de plozi, gândurile despre numărul de plozi, boli, decese, data unor evenimente pe care nu le am în plan, salariu, servici, colegi de servici şi multe altele specifice vecinilor de bloc.

Tehnologiile moderne au adus noi metode a satisface curiozitatea. Ce poate fi mai frumos decât să te uiţi în monitoarele colegilor? În materie de privat, la început a fost e-mail, apoi chat, apoi reţea de socializare (eu i-aş zice clinică de curiozitate avansată). Aici îţi poţi satisface (all-inclusive) toate poftele despre toţi oamenii care nu vor să aibă de-a face cu tine. Tot ce trebuie să-i convingi este să te accepte în cercul încrederii lor. Atunci totul este pierdut: fotografii, însemnări zilnice, date personale, aniversări, relaţii, totul se transformă într-un carusel al curiozităţii care se propagă şi se dezvoltă ca un bulgăre de zăpadă. Dacă refuzi colaborarea, priviri în cel mai bun caz curioase, te ţintuiesc de pretutindeni. A fi sălbatic în zilele noastre nu mai înseamnă să locuieşti în pădure cu animalele, ci să n-ai cont sau (şi mai rău) să nu foloseşti contul de socializare. În primul caz eşti doar prost, în al doilea eşti recalcitrant.

Curiozitatea online a atins cote maxime (sper eu care tot aştept să scadă). Totul se află de pe Google, Facebook Twitter. Nu te întreabă nimeni ce mai faci, cum îţi merge la şcoală, dacă ştii să joci tenis sau citeşti Kundera. Important este: “Ai cont?” De aici se descurcă şi fără tine. De fapt, cei care mai întreabă sunt politicoşii. Ceilalţi te caută direct în dosare şi te surprind cu invitaţia de a deschide uşa vieţii tale curiozităţii lor crescânde.

La şcoală învăţ că dacă nu sunt pe Google nu exist. Îmi asum existenţa mea online atâta vreme cât eu am generat-o. Dar adaug amar, că intimitatea devine o chestie din ce în ce mai prost cotată şi se pierd acţiuni importante în această bursă socială.