Dumnezeu poate nu a murit,
dar e orb şi surd
şi, în ciuda profeţiilor,
universul continuă să
se învârtă ca o jucărie stricată
pe care curiozitatea copiilor
o desface în aşchii
de întuneric şi lumină,
căutând secretul teribil al nimicului,
şi agăţând, ce mai rămâne,
ca pe o tinichea, de coada pisicii...
Va fi un dezastru până la urmă,
dar de aici începe istoria,
din imitaţiile zilei de ieri,
din jocul de-a v-aţi ascunselea
al celor bătrâni
şi mai ales din oglinzile
în care paloarea copiilor cuminţi
spune poezii la serbările publice,
cântă şi se înclină cu graţie
invidiindu-i pe ceilalţi
pentru bubele dulci,
pentru imperiile din nuc
şi pentru felul în care,
când rămân singuri, foarte singuri,
le foşneşte pe obraz
gustul sărat al mării...
dar e orb şi surd
şi, în ciuda profeţiilor,
universul continuă să
se învârtă ca o jucărie stricată
pe care curiozitatea copiilor
o desface în aşchii
de întuneric şi lumină,
căutând secretul teribil al nimicului,
şi agăţând, ce mai rămâne,
ca pe o tinichea, de coada pisicii...
Va fi un dezastru până la urmă,
dar de aici începe istoria,
din imitaţiile zilei de ieri,
din jocul de-a v-aţi ascunselea
al celor bătrâni
şi mai ales din oglinzile
în care paloarea copiilor cuminţi
spune poezii la serbările publice,
cântă şi se înclină cu graţie
invidiindu-i pe ceilalţi
pentru bubele dulci,
pentru imperiile din nuc
şi pentru felul în care,
când rămân singuri, foarte singuri,
le foşneşte pe obraz
gustul sărat al mării...
'Copiii zeilor', Lucian Mănăilescu, revista 'Fereastra', februarie 2011, Mizil
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu