Alcool, rahat, dragoste

Mă întorc acasă în aburi de alcool. Trebuie să mă spăl pe cap, mâine ceasul sună la 6:45, mă duc la birou, apoi la școală, ajung acasă, mănânc și dorm. Dacă mai apuc să gândesc pe undeva cu atât mai bine. Poate în metrou. Poate o carte. Ocolesc precaută un rahat de câine. În orașul ăsta, când vine primăvara, năvălesc cu toții pe străzi de zici că zăpada a ascuns straturi groase și nebănuite. De rahat, la el mă refer. Ocolesc, mereu mă feresc, mereu merg pe drumuri nedorite ca să pot ocoli cantitatea imensă de nedorit care-mi iese în cale, în fiecare primăvară mai multă, mai fioroasă, iar eu mai obosită, duhnind a alcool, mai târziu, mai preocupată de mâine, de ieri, de responsabilități, de programe.

Mă întoc acasă, după două beri și multă vorbă. Încerc să gândesc, dar mi-e mintea încleiată de alcool, de foame, de somn și nu pot să disimulez, nu pot să mă ascund. Oricum nu-i nimeni pe stradă, nu vede nimeni dacă merg drept și nu mă judecă nimeni pentru sensibilitatea de a ocoli rahatul. Am vorbit despre fosta slujbă, despre actuala slujbă, despre școală, despre colegi și despre cele două zile de vacanță. Despre oportunități, salarii, angajatori, viitor, ani. Apoi metrou, rahat, acasă. Pe drum m-ai sunat să mă întrebi ce fac și m-am rugat de un ceai. Poate alcoolul face lumea să pară urâtă, deși mirosul ăsta proaspăt de ploaie și primăvară și nerăbdare n-ar fi ajuns la mine dacă lumea era într-adevăr urâtă. Am închis telefonul și m-am întrebat de ce suni. În contextul socio-economic actual, dragostea sună desuet, în contradictoriu cu rahatul perfect integrat, dar tu ai sunat pentru că mă iubești, iar eu n-am ce-ți face și aburit de alcool te aburesc și pe tine în noaptea asta de primăvară în care tot ce-mi doresc e să te găsesc așteptându-mă.

Am vorbit și despre tine și preocupările tale. Am vorbit despre tine ca despre un roman rusesc, dramatic, cu personaje multe și ger cumplit. Te-am făcut personaj, pe tine, cel mai real fapt al vieții mele. Mai ocolesc un rahat. De fapt știi că te iubesc, nu? O spun altora, amețit de alcool, fii fără grijă tot acasă vin chiar dacă te fac să mă suni cu grijă și să-mi pui de ceai. Mă cuibăresc în existența sentimentelor tale cu fosta slujbă, cu actuala slujbă, cu toți colegii, cu școala și cu textele mele aiurite care nu te conving să le citești. Mi se închid ochii de somn, dar rahatul e încă prezent și trebuie ocolit, așa că nu-mi permit odihnă și mă grăbesc spre tine pe drum ocolit, mirosind a alcool și-a neputință, a somn și a litere stricate. Mă ierți mereu, mă aștepți cu ceai și mă primești să mă cuibăresc bosumflat în liniștea ta încărcată de gânduri. Dacă nu-ți vei lua niciodată mâna de pe umerii mei, dacă mă vei aștepta, dacă vei înțelege că am nevoie de aerul tău. Îți cer doar viața, ca eu să pot vorbi despre slujba cea veche și despre cea nouă, despre școală și colegi, despre alcool și rahat, toate amestecate și neelucidate, doar tu zâmbind adormit, cu un ceai cald pe masă.