Sunt un profan al genului, un amărât care nu se gândește înainte de a deschide gura decât la ce are de spus și la cum s-o spună ca să fie mai bine înțeles și să nu rănească pe nimeni. Nu cunosc strategii de comunicare eficiente, nu mă pricep la persuasiune, trezirea empatiei, metalingvistică și alte funcții și atracții ale acestui domeniu. Așa că am căscat ochii și urechile și am sorbit cuvintele profesorilor mei.
Primul dintre dânșii a început cu recensământul experților în domeniu din rândurile studențești, apoi constatând existența profanilor a hotărât o abordare generală și de bază, utilă în orice situație fie ea de corporație sau personală. A considerat că pentru o adunătură de oameni care aveau altceva de gând decât studiile de comunicare (pentru care există alt master) cea mai utilă se dovedește a fi cunoștiința solidă a principiilor și preocupărilor. Am aprobat zâmbind și am sorbit două ore de povești despre Europa, meserii ale comunicării, exemple cotidiene, strategii greșite și abordări salvatoare. N-am simțit când s-a făcut ora de plecare și la sfârșit am avut chiar întrebări și propriile exemple, deși trecuseră vreo 12 ore de la ultima clipă de răgaz. Ba chiar ajunsă acasă am scotocit după o temă și am pornit în lecturarea Internetului după cărți și explicații. Am adormit pe la miezul nopții, cu ochii în monitor (m-am oprit la Erving Goffman si teoria lui, vă povestesc după ce-mi fac tema).
Al doilea curs și-a propus un fel de analiză a discursului non-literar. Mi-am închipuit eu că se dorește de la noi să străbatem mrejele discursurilor construite artificial, de politicieni și oameni publici, și m-am gândit cu mintea mea șubredă că or exista niște reguli. Dar nu.. nu există. Sincer, după două ore și ceva de vremuri grele de curs vă pot spune că nu există nimic clar. Se poate și așa și așa, iar restul termenilor nu i-am înțeles. Din curs au lipsit verbele. A fost doar un nor de cuvinte cheie, citate, aforisme, metafore, comparații și multe fraze care conțineau cuvântul comunicare. Am aflat că în comunicare totul este construit, socotit, măsurat, că nu sinceritatea este baza ci modul în care trezești empatie și îți impui (dacă nu reușești să convingi) punctul de vedere. De aici am pierdut firul, complet. M-a pocnit un căscat cronic și la un moment dat m-am prins că un om vorbește în fața mea, dar nu într-o limbă cunoscută. Îmi jucau sunetele în urechi și ochii pe prezentarea proiectată. Am ajuns acasă târziu, extenuată, cu norul de cuvinte plutind amenințător.
Așadar, ce este comunicarea?
Postări
Uf, mi-ai amintit de cursuri cu emitator si receptor, empatie si deja celebrul "ok,ok" pe care, dintr-o anumita perspectiva e bine sa-l spui unui om aflat in suferinta.
RăspundețiȘtergereLa finalul toate celor invatate si toba de carte, am luat-o pas cu pas, asa incetisor prin viata reala si am invatat cu adevarat sa comunic si mai presus de toate sa ascult.
Cumva prapastia dintre teorie si practica se casca tot mai mare.
Existau oameni in jurul meu care intelegeau despre ce e vorba in propozitiile fara predicat si care chiar aplicau teoria la slujbele lor. Propovaduiau convingerea si anulau sinceritatea, iar eu nu puteam sa ma gandesc decat la posibilitatea de a discuta vreodata cu acesti oameni. Pana unde e comunicare si de unde e doar minciuna?
RăspundețiȘtergereUneori m-am lasat sedusa de vorbe frumoase, de cuvinte aszate superb in constructii din acelea ce te lasa fara aer. Si tot uneori, in spatele acestora, am descoperit uratenii de neimaginat.
RăspundețiȘtergereCum n-am alta metoda de a-mi da seama, imi las doar intuitia sa-si faca treaba.
Totul e s-o ascult, ca uneori din prea mult entuziasm ii mai zic sa taca si asta nu e bine :)
Sunt atat de multe vorbe mestesugite si false, incat incepem sa fim suspicioasi la orice vorba frumoasa. Intuitia e un aliat bun uneori, lasa-i loc de manifestare :)
RăspundețiȘtergereFetelor, urmaresc discutia voastra si imi dau seama ca in textul de pe blogul meu eu am asimilat intuitia impulsurilor sentimentale, pe cand lotusul o vede mai degraba ca pe o pavaza, un scut impotriva ademenirilor sufletesti. Deci intuitia in ce tabara o activa, tine de ratiune sau de suflet?
RăspundețiȘtergereCat despre vorbe goale...as putea sa scriu o carte, de cate tepe mi-am luat. De la comunicarea abila pana la manipulare si spalare de creieri e un pas fin...
Cred ca intuitia functioneaza in toate domeniile si pleaca din subconstient (adica nici ratiune, nici suflet, doar o forma de perceptie mai putin influentata de bagajul constientului).
RăspundețiȘtergereAsupra variatiilor comunicarii sper sa ma lamuresc pana la sfarsitul celor doua cursuri pentru ca deocamdata electronica mea invatata sa decodifice folosind algoritmul de codare s-a cam impotmolit pe magistrala :)
De multe ori, cand simtim un vulcan inauntru si vrem sa-l exprimam, nu ne mai tinem de reguli. Ne lasam condusi doar de catre dorinta de a ne elibera.
RăspundețiȘtergereMai complicata decat comunicarea, mi se pare tacerea, cu nenumaratele ei intelesuri si pe care doar inteleptii o practica. Iar de predat, nu se preda in nici o facultate. Doar in tacere autentica se prinde sensul.
Alina, n-am o definitie a intuitiei. Stiu doar ca la nivel verbal ma exprim prin " simt".
RăspundețiȘtergereInsa nu cred ca intuitia tine de ratiune.
Poate mai degraba inclina spre simtire.
Intutia poate fi un scut, daaa :)
In diverse momente ale vietii mele, am simtit ceva. Uneori mai vag si mai putin definit, alteori sub forma de imagini sau chiar la nivel corporal in forme diverse.
Si cand am facut abstractie de ea, cum se spune, am luat-o dupa ceafa de am vazut stele verzi. Noa, dar asa cazuta in baltoaca, dupa ce m-am jelit o vreme ( includ aici palnsul de mila singura si plansul vreunui inconstient ce totusi credea in mine) m-am opintit si m-am ridicat. E drept ca uneori clatinandu-ma pe picioare si mergand sontac-sontac, precum un lotus cu petale jumulite.
Alina, e de musai invatatul lectiei.
Eu tocmai mi-am insusit-o pe cea a entuziasmului. Cam da, cand esti entuziasmat nu prea poti vedea adevarul cu toate fatetele lui.
:)
..
Alma, nu e usoara tacerea autentica.
Si nici vorbitul cu cineva doar din priviri, fara nici o vorba.
:)
Am plecat de la comunicare si am ajuns sa discutam despre intuitie, tacere, entuziasm. Imi place mai mult cursul de comunicare cu voi, pe asta il inteleg si eu, profan al vorbelor.
RăspundețiȘtergereLotusule, probabil ca intuitia se defineste cel mai bine prin 'simt'. De unde vine, cine poate sti?! Cat despre entuziasm, e drept o incasam frecvent, dar cat de dulce e clipa lui de glorie numai entuziastii afla ;)
Alma, tacerea ma sperie tocmai pentru ca nu-i patrund sensul. O confund cu durerea, cu tristetea, cu nepasarea. Nu stiu daca am sa invat vreodata sa tac de bucurie. Se poate?
Da, Monica. Cred ca se poate atunci cand se imbina cu admiratia, cu sentimentul sacralitatii, cu patrunderea in sufletul celuilalt prin profunzimea privirii.
RăspundețiȘtergereCum imi dai tu curaj mereu, Alma. Mi-e teama de tacere pentru ca o asociez cu lucruri urate, dar daca voi reusi sa ma bucur prin ea voi anula atat teama cat si lucrurile urate. Voi zambi senin, tacut, profund.
RăspundețiȘtergere