vineri, 15 martie 2013

Katherine Webb – Moștenirea

Îmi plac istoriile de familie pentru că îmi amintesc de ale mele. Sigur, nu am avut parte de copii abandonați, exploratori în Vestul sălbatic sau de titluri nobiliare, dar avem și noi poveștile noastre, de dragoste, de război, de viață. Moștenirea este o astfel de poveste, care îmbină patru generații de femei și traversează secolul XX alături de ele. Amestecând capitole din viața fiecărei generații și povestind la persoana întâi, romanul reușește să te țină curios până la ultimele rânduri ( și chiar și acolo aș mai fi avut o întrebare). Are un ritm alert și umor, nu se împiedică în contemplații inutile și nici nu face abuz de clișee. Un fel de roman al Agathei Christie ascuns într-o saga de familie.

Nu am apreciat în mod deosebit calitatea scriiturii și nu știu să spun dacă e vina autoarei sau s-a pierdut la traducere. Asta pentru că nu-mi place să mi se dea indicații regizorale în timp ce citesc o carte. Prefer să-mi construiesc singură impresiile și să judec personajele prin proprii ochi. Din păcate, este o trăsătură comună a scriitorilor moderni. Un fel de televizare a romanului, pentru a face cartea accesibilă maselor. Povestea însă merită să parcurgi romanul până la final.

Notă: articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA. Dacă primeşte 15 comentarii, plantăm un copac.

31 de comentarii:

  1. Mi-a placut cartea aceasta, am citit-o in cadrul editiei de anul trecut a campaniei vALLuntar. Povestea te tine cu sufletul la gura, astfel ca eu n-am gasit vreme sa ma pornesc sa analizez stilul, m-am axat pe intamplari, pe misterele ce ma determinau sa-mi gasesc propriile raspunsuri inainte de a le afla din carte. E o carte in care pentru mine a primat actiunea. Spor la plantat!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, ajunge sa-ti pese mai mult de subiect decat de mijloace. Ceea ce e mare lucru :) multumesc de trecere, seara buna!

      Ștergere
  2. Si eu am observat ideea de "televizare" in majoritatea cartilor ce au autori contemporani. Probabil ca asa cresc vanzarile cartilor, desi, uneori este pacat pentru ca nu prea iti mai lasa imaginatia sa zburde. Oricum, ideea cartii este interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi plac povestile care se intind si cuprind viata a mai multor generatii. Imi pot construi un fel de arbore genealogic, ma joc gasind trasaturi/ atitudini comune sau nu. De multe ori umorul poate salva calitatea unei scriituri, asa ca, daca-mi va pica in mana aceasta carte, o voi citi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa-ti placa. Si eu imi inchipui fel si chip cand citesc, cred ca asta e farmecul lecturii. Imaginatia.

      Ștergere
  4. Felicitari pentru recenzie - cartea este interesanta, desi nu cred ca as citi-o foarte curand:).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, fiecare carte isi are cititorii sai. Seara buna!

      Ștergere
  5. O prezinti frumos, pare interesanta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt cativa blogari care au ales aceasta carte. Sincer nu prea imi plac cartile depresive, poate este gresita parerea mea despre aceasta carte, desigur e si o parere nefondata...
    Spor la cati mai multi copacei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi s-a parut depresiva. Dimpotriva, ideea e sa-ti depasesc problemele si sa traiesti frumos. Multumesc pentru copacei, sa fie!

      Ștergere
  7. Pare interesanta cartea! Felicitari pentru recenzie si spor la copacei!

    RăspundețiȘtergere
  8. N-am auzit de aceasta carte, dar suna interesant. :)
    Succes la copacei!
    Am vazut ca si Coco de la Like It or Not s-a implicat in aceasta initiativa, si postarea ei a atras destul de multe comentarii (ultima oara cand am intrat pe blogul ei erau 44 comentarii).
    Sa ai o saptamana reusita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, e interesanta cartea. Am citit cu placere. Saptamana frumoasa si tie.

      Ștergere
  9. Suna interesant subiectul. La carti traduse are mare importanta calitatea traducerii, uneori poate vaduvi cititorul de mult farmec.
    Sa iti alegi un copac sanatos si sa-l plantezi intr-un loc frumos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, ai dreptate cu traducerea. Milan Kundera, in Testamente tradate, vorbeste fain despre mostenirea traducatorului, interpretului, dirijorului.De cele mai multe ori autorii nici n-au idee ce patesc operele lor..

      Ștergere
  10. multumesc pentru recomandare

    RăspundețiȘtergere
  11. Fiecare copacel plantat cu povestea lui :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam asa, toti avem povestea noastra si o radacina. Multumesc!

      Ștergere
  12. Cat mai multi copacei pentru binele planetei.

    RăspundețiȘtergere
  13. Răspunsuri
    1. Asa e, trebuie sa plantam oricum. Dar nu se face sa pierzi o ocazie :)

      Ștergere
  14. Mie-mi plac povestile de familie, o sa caut cartea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut prezentarea, sa-ti placa si cartea!

      Ștergere
  15. Nu stiu daca s-au adunat ca numar comentariile necesare, insa eu sunt tare nerabdatoare sa plantam pomi.

    Filmul il voi viziona cat mai curand (probabil chiar in seara aceasta), iar cartea va mai astepta otara.

    Te-mbratisez cu mult drag in prag de echinoctiu de Primavara-2013, scump OFZ.
    (aici zapada inca se mai zbate-n ninsori si vifore, lasandu-se putin mai greu dusa. Dar se va duce ea, sub biruinta Primaverii. :-) )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai fost chiar comentariul necesar pentru un copac. Multumesc! Primavara frumoasa si tie!

      Ștergere
  16. Pare a fi o carte completa si complexa care merita a fi citita.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine