luni, 7 iunie 2010

Romane de dragoste

Nu știu câți dintre voi citesc romane de dragoste. Adevărul e că pasaje dedicate acestui sentiment se găsesc în mai toate romanele așa că nu se justifică lectura unuia dedicat doar lui. De altfel nici eu mă dau în vânt să găsesc dragostea prin cărți pentru că mi se pare un subiect obișnuit, uzual, în timp ce alte sentimente, filosofii sau mărturii sunt mai rare și deci mai atrăgătoare. Am fost însă și eu adolescent și mi-am făcut porția de romantism, suferință, îndrăgosteală și sărituri peste bariere prin literatură.

"Pe aripile vântului", "Mândrie și prejudecată", "Potopul", "Contele de Monte Cristo", "Misterele Parisului", "Quo Vadis" sunt doar câteva exemple de romane în care la 16 ani vedeam numai poveștile de iubire. Ignoram istoria, situațiile sociale descrise atât de real, luptele cumplite și toate atributele personajelor. Extrăgeam doar seva îndrăgostelii și așteptam cu sufletul la gură un deznodământ fericit pentru protagoniști. Mai târziu am recitit aceste romane și mi s-a părut că le-am descoperit pentru prima dată. Culmea, nu mai erau romane de dragoste.

Căutând chilipiruri prin târguri de cărți mă lipesc uneori de romane care nu-mi spun mare lucru, dar care sunt atât de ieftine încât mi se lipesc de mână. Este plăcută senzația care mă cuprinde când deschid o carte despre care nu știu nimic și de la care nu am așteptări. Le aleg după numele sonor al autorului sau după câteva rânduri din mijlocul cărții citite în fugă. Ultima achiziție de acest fel este "O pagină de dragoste" scrisă de Emile Zola. Da, evident, un roman de dragoste pur, poetic și presupun dramatic (încă nu știu finalul, dar așa intuiesc). Miroase a roman franțuzesc, a mosc și răsfoind paginile sale aud foșnind fustele de catifea grea ale doamnelor. Citesc despre oameni care suferă în fața unor iubiri imposibile pentru rigorile societății. Le compar fără să vreau cu iubirile revoluționare ale Simonei de Beauvoir din "Sângele celorlalți", iubiri care nu știau limite și nu aveau liniște, iubiri care clocoteau ca smoala și ucideau orice altă formă de viață. Cât de mult s-a schimbat Parisul.

Constat că nu sunt în stare să definesc un roman de dragoste. Nu pot da nici măcar exemple pentru că toate ar fi subiective și s-ar putea ca recitindu-le peste câțiva ani să am altă părere. În plus, este clar că un roman nu se poate bizui doar pe o poveste de dragoste și apar astfel alte subiecte adiacente care pot atrage atenția mai mult decât povestea inițială. Și totuși oamenii se încăpățânează să se agațe de acest gen de romane, să ofteze neînțeles în paginile lor, să se identifice cu personajele preferate și să spere la un deznodământ asemănător și pentru povestea lor reală. O linguriță de dragoste se pare că n-ar trebui să lipsească din nici un roman pentru a avea succes la public. Sau nu?

7 comentarii:

  1. depinde cat masoara o lingurita....:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Fiecare isi are ocaua proprie, asa e. Cat de mult e prea mult si cat de putin e necesar? Primesc si exemple.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu cred ca dragostea are unitate de masura, fie ea ocaua sau lingurita. Este sau nu este. Nu cred ca viata este o reteta de bucatarie: o lingurita de dragoste, doua de noroc...
    Referitor la romane, poate ca un pic de dragoste reuseste sa lege actiunea si sa implice emotional cititorul. Dar, ca si in viata, ce este prea mult strica. Devine siropos.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cartile in sine sunt ceva aparte. Nu exista reteta pentru succes, dar exista cateva ingrediente care atrag cititorii mult doriti. Ce e prea mult sau prea putin depinde probabil de fiecare din noi.

    Eu cred ca dragostea are unitate de masura. Nu cred ca iubim toti la fel de mult si nici nu suntem iubiti in aceeasi masura. Insa fiind ceva atat de personal nu se tine o evidenta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Din postarea mea anterioara se poate crede ca sunt o insensibila. Dar dragostea nu a putut fi definita nici de cei mai mari filizofi. In concluzie nu poate fi cuantificata. Este ceva. Chimie pura parerea mea. Un indragostit nu poate defini ce simte. Daca nu este asa atunci putem vorbi despre apreciere, simpatie, atractie fizica. Faptul ca avem impresia ca iubim mai mult sau ca suntem iubiti mai putin cred ca vine din egoism. Noi putem iubi pana la plus infinit, ceilalti nu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dragostea e mereu asociata cu termeni de comparatie: "pe cine iubesti mai mult, pe mama sau pe tata?", "te iubesc infinit de mult", "in fiecare zi dragostea mea pentru tine creste". Toata aceasta stratificare trebuie sa aiba o baza numerica totusi, zic eu. Poate sunt doar pareri, poate e doar egoism, poate sunt doar cuvinte. Chiar si asociatia cu stiinta chimiei duce cu gandul la o unitate de masura :) Cate pahare Berzelius intra intr-o iubire mare?!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am terminat "O pagina de dragoste" a lui Emile Zola. Am intuit bine finalul.

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine