Despre blogging și presă

Ion Cristoiu și Tiberiu Lovin au discutat marți, 22 iunie 2010, despre bloguri și presă în mediul întunecat al unui club bucureștean. Ion Cristoiu este un jurnalist cu peste 40 de ani de experiență în presa scrisă și în televiziune. Tiberiu Lovin este un jurnalist tânăr care își câștigă existența din blogul personal, un blog de presă online care are peste 5000 de vizitatori zilnic.

Cei doi protagoniști au discutat despre presa românească și tendința evidentă a acesteia de a se îndrepta spre mediile digitale de comunicare. Au discutat despre politică, fapte diverse, oameni din presă. Au fost pe rând invitat, public, profesor și au discutat firesc, ca între prieteni.

Ion Cristoiu abordează blogul ca pe o nouă față a jurnalismului. Susține publicarea materialelor de calitate și își dorește ca blogul domniei sale, care va fi lansat în curând, să fie o lucrare memorialistică publicată în timpul vieții sale. Își dorește un dialog deschis cu publicul său, lipsit de protecția anonimatului. Cum nu este un adept al comunicării scrise telegrafice, jurnalistul ne-a asigurat că materialele pe care le va publica vor fi argumentate și bine structurate, chiar dacă vor fi doar păreri și interpretări proprii. Dar spațiul blogului îi oferă posibilitatea exprimării nelimitate, spre deosebire de Twitter, Facebook și alte forme ale noii media. Mă bucur că a ales în cunoștiință de cauză și că nu și-a dorit să fie la curent cu noutățile tehnologice pentru a nu se spune că este demodat. Ar fi interesant de urmărit blogul unui astfel de om, în măsura în care îl va păstra sincer și cu un limbaj adecvat.

Pe de altă parte, Tiberiu Lovin este un exemplu de jurnalist crescut la sânul noilor tehnologii. Trăiește prin comunicare prin toate mijloacele moderne, își actualizează blogul cu ultimele știri chiar și la mai puțin de 30 de minute (prin telefonul mobil, de oriunde ar fi, chiar la o dezbatere alături de Ion Cristoiu). A renunțat la presa scrisă și este fidel doar celei online. Blogul său îl citește și Ion Cristoiu și alte mii de oameni. Succesul lui are la bază multă muncă, multă informație de ultimă oră, noutăți și interpretări proprii. Și multă comunicare. Dar chiar și el își cenzurează comentariile care folosesc un limbaj neadecvat și o face fără regrete, ba chiar îl sfătuia și pe domnul Cristoiu să-și supravegheze publicul și să-l învețe cu anumite reguli.

Ascultându-i pe acești oameni atât de implicați în presă, mă gândeam la rolul blogurilor cu autori necunoscuți și la șansele lor de afirmare. Fără a fi la curent cu ultimele noutăți, fără a comenta tot ce se întâmplă în jur, fără a avea un antrenament de exprimare concisă și școală jurnalistică. Jurnaliștii scriu, ceilalți învață. Pentru că oricât de neinteresați de aspectul material al lucrurilor am fi, scriem pe blog pentru că ne dorim ca cineva să citească. Am învățat multe în acea seară. Am admirat doi oameni realizați profesional, siguri pe sine și pasionați de ceea ce fac (fiecare în felul său). Am învățat să dau atenție acurateței informațiilor, detaliilor, notei personale și umorului. Și cum economia nu apasă asupra mea, îmi pot exprima liber opiniile în spațiul virtual al Dicționarului explicativ.

În plus, întâlnirea de marți seară mi-a dat un subiect pentru un articol de ultima oră (cu zâmbetul de rigoare) pentru serialul de la renne. M-am simțit și autor de blog și om de presă (cu același zâmbet de rigoare) și am înțeles că cel mai important câștig al acestei întâlniri a fost comunicarea: între generații de jurnaliști, între autori consacrați și începători, între hârtie și biți, între profesionalism și entuziasm
sursă foto