Pagină de jurnal

N-am mai văzut de mult un film și, mai grav, n-am mai făcut de mult un film. Trăiesc în frânturi, într-o amețeală continuă și inutilă. Imaginile vieții mele de zi cu zi nu reușesc să se așeze nici măcar în fotografii. Mi-e dor de zilele cu film. Acele zile în care nici somnul nu reușea să alunge nălucile care mă bântuiau, viziunile pe care le căutam cu nesaț, sunetele ce-mi răsunau în minte multă vreme după ce închisesem calculatorul.

Mi-e dor să scriu un scenariu din crâmpeie de cuvinte, din multe gânduri și din nerăbdare. Îl citesc doar eu așa că nu trebuie să fie foarte clar, filmul îl am în mine și-l nasc neașteptat. Nu reușesc să-i planific sosirea niciodată. Și tot ca în viață, uneori moare pe drum. E trist, dar pentru filme crima în primă fază e chiar un lucru bun pentru că altfel aș crea un monstru și filmele ulterioare ar fi marcate de un astfel de eșec. Da, vorbesc în dodii, v-am zis că mă încearcă o stare de confuzie existențială și o hipocinematografie acută.

E posibil să îți imaginezi un film în astfel de stări de nemulțumire și frustrare? Oare Tarantino, Spielberg, Hitchcock au avut astfel de probleme? Cred că starea celui care imaginează un film se reflectă în acesta și atunci o comedie va ieși ironică și amară, o dramă va fi plictisitoare și înnegurată, un thriller va fi obosit pentru că așa a fost regizorul la momentul respectiv. Asă că sunt cuminte și nu fac filme acum, deși mi-e dor de ele. Voi căuta un film cu doamna Isabelle Huppert ca să-mi satisfac curiozitatea stârnită de expoziția pe care v-am recomandat-o de curând. Papilele artistice se vor încărca și voi fi din nou în deplinătatea spiritului creator. Sper.