Nota autorului

De curând am fost nevoită să cenzurez un comentariu. Primul. Nu mi-a făcut plăcere, dar, deși mă consider o adeptă a democrației și liberei exprimări, cred că am procedat corect. Nu am făcut-o nici din puritanism, nici din vreun simț al moralei exacerbat și până la urmă nici nu erau cine știe ce vorbe murdare. Auziți așa ceva zilnic, în orice clasă socială v-ați învârti și cei mai mulți nici nu le mai dau atenție, ba chiar le folosesc uneori, bucurându-se de o complicitate aventurieră.

Am șters acele cuvinte din comentariu pentru că n-am vrut să rămână în pseudo-veșnicia online. Vorbele se duc de cum au fost spuse și nu afectează decât persoanele prezente în infima lor clipă de viață, dar cuvântul scris poate fi chiar nemuritor. Așa cum n-aș scrie acele cuvinte într-o carte, așa n-am dorit nici ca ele să fie prezente pe blog.

Am observat că cei care tolerează sau aprobă astfel de cuvinte nu sunt deloc deranjați de lipsa lor. În schimb, cei care nu le folosesc și nu le plac au o oricât de mică formă de manifestare: de la retragere și evitare până la protest vehement. Și atunci, am înclinat balanța astfel încât nimeni să nu fie stingherit sau să privească peste cuvinte. Aș vrea să cred că nu am nedreptățit pe nimeni.

Nu știu o cifră exactă, dar cred că sunt vreo 20 de milioane de vorbitori de limbă română în întreaga lume. Mulți alții se vor naște. În infinitul meu egoism aș dori să scriu pentru toți, să cred că oricare dintre ei ar citi paginile mele ar avea dreptul la o părere fără să fie alungat de o vorbă. Și cunosc deja câțiva care ar fi strâmbat din nas citind acel comentariu integral.

Acestea au fost motivele mele. Nu mă judec decât pe mine. Mă bucur să primesc semne ale trecerii și petrecerii voastre prin aceste pagini. Vă mai aștept.