marți, 4 octombrie 2011

Viața într-un montagne russe

Mă trezesc dimineața devreme și încerc să mă culc cât mai târziu. În strâmtul interval dintre început și sfârșit, mă țin de barele de siguranță până mă dor degetele. Încerc să le dezmorțesc pe rând, o cafea, o plimbare, un drum, un apus. Mă relaxez un pic la urcare, privind soarele în față și așteptând să mi se întâmple numai mie tot ce universul a construit mai bun. Ba chiar slăbesc uneori strânsoarea, îmbătată de aerul tare al înălțimii. Iar când totul pare perfect, când lumea e toată departe și mică, nimic nu mă mai poate ajunge în prăbușirea mea. Îmi fixez privirea într-un punct și aștept cu răsuflarea tăiată impactul fatal cu asfaltul. Dar nu.. când imaginile trec neinteligibile pe lângă mine, când urechile sunt asurzite, când pielea mi-e zgâriată de vânt până la sânge, atunci o iau în sus. Miraculos, salvator. Uneori mă zgâlțâie lovindu-mă de pereți, alteori curelele de siguranță îmi sfârtecă pieptul, dar în cele mai înspăimântătoare situații ceea ce numesc echilibru se răstoarnă, podeaua sigură îmi fuge de sub picioare, cerul și pământul devin una. Și totuși mă țin de bare cu disperare, îmi înfing unghiile în metalul rece și refuz să cobor. Încă o tură și încă una, până când fluturii din stomac își vor găsi liniștea, până când timpul va dispare și culorile se vor contopi, până când n-am să mai știu de e ieri sau mâine, până voi învăța să zbor.

8 comentarii:

  1. OFZ,

    stiu ca ti-am mai zis dar nu-i bai, mai repet o data : tare bine iti iese proza scurta.
    Sa nu te opresti, nici macar atunci cand vei invata sa zbori :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @lotusull: Multumesc, ma bucur ca-ti place :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bun text, eu unul sufar insa de rau de inaltime, mie mi-ar trebui o chestie care sa nu urce :D

    RăspundețiȘtergere
  4. @teonegura: Fiecare isi face propriul scenariu :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu cred uneori ca e mai bine cu pamant solid sub picioare. Asa se spune. Ma tem insa ca ma voi uita prea mult spre cer. Amintindu-mi ca urcusurile si coborisurile imi dadeau oarecum senzatia zborului. Asa ca nu stiu daca n-ar fi mai intelept sa astept sa fiu data jos.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Anda: Si daca n-ai mai astepta nimic, doar te-ai bucura de fiecare urcus, de fiecare priveliste, de fiecare insotitor in aceasta cursa ciudata?

    RăspundețiȘtergere
  7. Exersez. Merge o vreme, vreme buna. Dupa care mi se face teama. Teama ca, la urmatoarea coborare abrupta, voi incepe sa ma indoiesc de mine si nu voi mai putea sa ma tin strans, ca de atatea ori. Si, de teama sa nu cad, voi incepe sa ma rog sa fiu mai bine data jos, cu viteza normala si constanta, ca si cand nu as avea bilet cu loc. Dar exersez.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Anda: Ai mare grija ce-ti doresti, mai ales in momente de teama. S-ar putea implini si desfacutul de dorinte este mult mai complicat decat facutul. Si consumator de timp. Sa exersezi ;)

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine