vineri, 21 octombrie 2011

Despre drumuri

Am plecat. Mi-am urcat rucsacul în mașină, mi-am pus anvelope all-season, mi-am încălțat bocancii și am plecat. Nu departe, nici într-un loc deosebit. Într-un loc în care nu m-aș fi gândit că aș putea încropi o vacanță. Și totuși, pentru câteva zile am fost departe, am fost pe drum.

Nu, nu era un loc în care n-am mai fost, dar nici nu trebuia. De fapt, nu mi-a trebuit nimic. Nici laptop, nici confort, nici peisaje spectaculoase, nici civilizație străină. Doar oameni dragi și benzină. M-a surprins zăpada și ghețușul, m-a surprins primul ger și m-a surprins soarele care s-a încăpățânat să se proiecteze pe munți. M-au surprins frunzele încă galbene și roșii tremurând mirate sub zăpadă. M-au surprins drumurile înghețate și iarba încă verde. Știți senzația aceea când plutiți pe spate și vă intră apă în urechi suficient de mult cât să percepeți lumea din jur difuz, anormal? Așa am trăit câteva zile. Am plutit cu ochii la un cer mereu schimbător, am amețit volanul pe serpentine, mi-am pierdut rațiunea printre frunze și munți. Cumva încă plutesc, încă amețesc, încă nu m-am regăsit. M-am întors la apus, recunoscător. Și mă înclin a rugăciune de rămas bun, de mulțumire, de amintire.







6 comentarii:

  1. Reintorcerea la simplitate... :)
    " Și mă înclin a rugăciune de rămas bun, de mulțumire, de amintire. " - e superb randul acesta. E pur. E autentic pana in prasele.
    Iar eu zambesc :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @lotusull: Multumesc pentru zambet :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ehehe, cebune sunt escapadele :D
    Lasa ca-ti revii tu imediat :D dar ar fi pacat sa nu mai gusti inca din acele momente :D

    RăspundețiȘtergere
  4. osenzatie minunata, sa stiica nu ai planificat nimic, dar te bucuri de ceea ce vezi. Un drum spre nicaieri

    RăspundețiȘtergere
  5. @ganguritu: Sunt foarte bune, nu vreau sa-mi revin :D

    @fotograf nunta diana: Multumesc, te mai astept.

    @Costin: Intr-adevar, cele bune neplanificate fac foarte bine la sanatate :)

    RăspundețiȘtergere

Etichete

atitudine (312) viata (297) fotografii (296) recomandare (213) timp (133) proza scurta (131) dragoste (127) jurnal (106) căutare (103) video (101) literatura (98) recenzie (96) dorinta (89) peisaje (80) amintiri (78) Despre locuri si orase (77) călătorii (75) roman (69) film (64) feminin (62) eseu (60) contrasens (56) Bucuresti (54) România (53) poezie (51) muzică (46) portret (44) poveste (44) instantaneu (43) primavara (39) sarbatoare (39) Tams (37) copilărie (36) animale (31) vacanță (31) educatie (30) incredere (29) toamnă (29) campanie (24) turism (24) targ (23) aniversare (22) arta (19) concert (19) propunere (18) relatii (18) Adena (17) muzeu (16) responsabilitate (16) animatie (15) expozitie (15) joc (14) colectie (13) voluntar (11) model (10) Cortázar (8) Simone de Beauvoir (8) Milan Kundera (7) ReUseMe (7) Mihail Bulgakov (6) Kawabata (5)

Creative Commons License

Arhivă blog

Despre mine